Ce trebuie să știe proprietarii de câini periculoși ori agresivi?
Odată cu avantajele pe care le aduce deţinerea unui câine, apar şi riscurile, în special pentru proprietarii unor anumite rase de câini.
27 Septembrie 2018, 17:37
În perioada septembrie – decembrie 2018, Poliția Română desfășoară acţiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicaţi câinii periculoşi sau agresivi şi de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind regimul de deţinere al acestora.
Este important ca deținătorii sau proprietarii acestor categorii de câini să cunoască și să respecte legislația în domeniu.
La nivel național, se înregistrează o scădere a numărului de câini aparținând categoriei I (-107 exemplare). Numărul de câini aparținând categoriei II este în creștere (+948 exemplare).
În urma activităților polițiștilor, s-a constatat faptul că, nu în toate cazurile sunt respectate prevederile legislației ce reglementează regimul câinilor periculoși sau agresivi. Astfel, în urma activităților și verificărilor polițiștilor, în primele patru luni ale acestui an, au fost constatate 74 de infracțiuni și aplicate 459 de sancțiuni contravenționale, în domeniu.
Spre exemplificare, au fost identificate 30 de persoane care au comercializat câini din categoria I (art. 13 din O.U.G. 55/2002 prevede că „introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”).
Citeste continuarea pe CLUJMANIFEST