INCOMEMAGAZINE.RO Cum arată cel mai mare animal zburător din lume
Dino Parc Râșnov împreună cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Național de Geologie și Paleontologie din Departamentul de Geologie al Universității din Bucureşti au dezvăluit în data de 28 iulie 2016, în premieră, în cadrul unei conferințe de presă comune, scheletul celui mai mare animal zburător din lume, pterozaurul Hatzegopteryx thambema.
29 Iulie 2016, 03:47
Exponatul a fost reprodus la scara reală de către Dino Parc Râșnov în colaborare cu cel care a descoperit fosilele Hatzegopteryx-ului pe teritoriul României, profesorul universitar Dan Grigorescu.
Giganticul zburător poate fi admirat în cadrul expoziției „Aripi peste timp”, deschisă în perioada 28 iulie-14 august la Muzeul Antipa, care include și un pteranodon animatronic. În aceeași perioadă, un craniu de dinozaur de 3 metri lungime și un Triceratops pot fi vizitate la Muzeul Național de Geologie.
După aceste 2 săptămâni, toate exponatele vor ajunge înapoi acasă, la Dino Parc Râșnov, unde vor putea fi admirate de către toți vizitatorii parcului.
„O pagină din trecutul geologic al lumii poate fi citită acum la Antipa, iar reconstituirea unei faune importante la nivel mondial, descoperită pe teritoriul României, deschide o fereastră către timpul îndepărtat când aceste animale populau ținutul Hațegului.
‘Aripi peste timp’ are o dublă semnificație: pe de o parte ne aduce în prezent trecutul paleontologic al României, iar pe de altă parte ne vorbește despre viitor. Despre ce poate să facă un parteneriat între instituții”, a declarat Dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.