Ştiinţa a găsit paratrăsnetul pentru toate relele
Cei care nu au voinţă să se lase de fumat găsesc alibiul “după ce am tras din ţigară 30 de ani, ce rost mai are să arunc acum pachetul de ţigări!”. Eronat: în orice moment e bine să te lepezi de fumat.
17 Iulie 2018, 09:43
Nu ştiu dacă ţigara este chiar trimisul preferat al lui Scaraoţchi să aducă răul, dar sigur bine nu are cum să facă.
Măcar la prima vedere, proiectul fiinţei umane nu este prevăzut să facă faţă inhalării unui fum fierbinte, ce să mai zicem de sutele de componente cancerigene ivite în urma arderii tutunului.
Statisticile concluzionează fără dubii că 90% dintre cei cu cancer pulmonar provin din categoria fumătorilor.
La fel, majoritatea suferinzilor de BPOC, adică bronşită cronică obstructivă cu emfizem, sunt cotropiţi de viciul fumatului.
Când te lepezi de fumat, trebuie să treacă 10 ani până când ajungi la riscul mic de boli de inimă şi vase ca un nefumător.