JURNALUL.RO - Lipsa vitaminei D ar putea crește riscul de leucemie
Lipsa vitaminei D, tradusă printr-o expunere redusă la lumina soarelui, ar putea fi responsabilă de anumite cazuri de leucemie, potrivit unui studiu recent, publicat în revista PLOS one.
26 Ianuarie 2016, 06:22
Leucemia este un cancer al sângelui, care afectează mai ales globulele albe, numite leucocite, cele care ajută de obicei organismul să se lupte cu infecțiile.
Mai multe studii au arătat că un anumit metabolit al vitaminei D în sânge, numit 25-hidroxivitamina D, care arată de obicei nivelul de vitamina D din organism, interacționează cu celulele responsabile de leucemia acută mieloidă (care apare de obicei la persoanele mai învârstă, după 40 de ani).
Unele studii au identificat chiar niveluri foarte scăzute de vitamina D la persoanele cu leucemie acută mieloidă.
În cadrul celui mai recent studiu, cercetătorii au analizat datele raportate către GLOBOCAN (baza de date mondială a cazurilor de cancer) de către 172 de țări și le-au comparat cu datele privind nivelul radiațiilor UVB corespunzător fiecărei țări.
Rezultatele au arătat că în țările în care acest nivel este mai scăzut, în speță, cele care se află mai departe de Ecuator (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă sau Irlanda), numărul cazurilor de leucemie acută mieloidă este mai mare decât în țări ca Nigeria, Bolivia sau Madagascar, unde razele soarelui sunt mai puternice pe întreaga durată a anului.
Razele ultraviolete B (UVB) sunt recunoscute pentru contribuția lor la sinteza vitaminei D în organismul uman.