SFATULPARINTILOR.RO - Ce trebuie să conțină meniul zilnic, ca să fii sănătos
Specialiști ai Organizației Mondiale a Sănătății și ai Centrului Global pentru pentru Nutriție și Sănătate, care au analizat obiceiurile alimentare ale românilor și prețurile din România, au ajuns la concluzia că valoarea coșului minim zilnic care asigură necesarul de nutrienți pentru o familie de 4 persoane este de aproximativ 19,41 de lei.
12 Martie 2015, 08:19
Informațiile au fost prezentate în cadrul conferinței dedicate studiului „Cosului Național de Alimentație Sanatoasă”, organizată de agenția de presă Mediafax, în parteneriat cu Biroul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății și Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu”.
Coșul zilnic ar trebui să conțină: făină integrală, pâine cu tărâțe, varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă și mălai. Componența a fost determinate în conformitate cu recomandările privind aportul de nutrienți și obiectivele formulate de OMS. La aceste alimente mai pot fi adăugate mere, orez, praz, alte organe de animale și o varietate mai largă de pește, ceea ce face ca valoarea coșului zilnic să crească la 20-26 de lei.
România stă prost la mâncarea sănătoasă, dar e fruntașă la dulciuri, grăsimi și tutun
Dieta săracă și obezitatea prezintă cel mai mare risc pentru bolile netransmisibile, mai mult decât tutunul, alcoolul și lipsa activității fizice combinate, a declarat Alexandr Parlesak, profesor la Universitatea Metopolitana din Copenhaga.
Potrivit acestuia, lipsa hranei sau alimentația nesănătoasă se reflectă în România în numeroasele cazuri de anemie. Conform unui raport din din 2005 al UNICEF, 50% dintre copiii mai mici de un an din România au deficit de fier, iar 7,3% dintre copiii mai mici de 2 ani și 8,5% dintre cei cu vârste între 2 și 5 ani au greutate mai mică decât cea normală, ceea ce are efecte negative asupra dezvoltării cognitive. De asemenea, studiile la nivel național indică faptul că, până în 2006, 90% dintre școlarii români consumau mai puțin decât cantitatea minima recomandată de calciu (800 mg/zi) și că mai mult de 99% dintre școlari aveau deficit de vitamină D.