Schema câștigătoare la loterie a lui Voltaire
Din când în când într-un colț sau altul al lumii, se nasc oameni care ajung să fie simboluri pentru țările lor. Realizările lor transced timpul și rămân în conștiința noastră ca valori de netăgăduit.
02 Octombrie 2016, 04:43
Ne putem imagina Statele Unite fără Michael Jackson, Hemingway sau Steve Jobs, Brazilia fără fotbalistul Pele sau România fără Hagi, Nadia Comâneci sau Brâncuși?
Tot astfel, Franța este adeseori numită "patria lui Voltaire". François-Marie Arouet, sau mai bine cunoscut după pseudonimul său, Voltaire, s-a născut la data de 21 noiembrie 1694 în Paris.
În cariera sa literară care s-a întins pe o perioadă de peste 60 de ani, acesta a scris multe poeme înfluente, eseuri și cărți, inclusiv „Candide” și „Scrisori privind națiunea engleză”.
Spiritul său meticulos și ideile provocatoare despre religie, libertate și etică, i-au adus deopotrivă faimă și dispreț la curțile Europei și, mai târziu, l-au ajutat să își consolideze reputația ca una dintre figurile fundamentale ale Iluminismului.
Deși au trecut mai bine de 300 de ani de la existența fizică a scriitorului, au ajuns până la noi câteva istorioare interesenta și inedited legate de numele său.
Una dintre acestea, desconspirată de Histroia.ro, vizează starea materială a lui Voltaire, de invidiat pentru acele vremuri.
În anul 1729, Voltaire a format o echipă cu matematicianul Charles Marei de La Condamine și alți câțiva pentru a exploata o portiță de scăpare profitabila din loteria națională franceză.
Guvernul punea în joc premii uriașe în fiecare lună, dar o observare atentă a fenomenului și calcul matematic dibaci au scos la iveală faptul că plătitorii erau mai mulți decât valoarea tuturor biletelor puse în circulație.
Cu această idee, Voltaire, La Condamine și un sindicat al altor jucători de noroc au reușit să păcălească piața și să încaseze câștiguri imense.
Această schemă i-a adus lui Voltaire un chilipir de aproape jumătate de milion de franci, asigurându-și un trai decent pentru tot restul vieții și și-a permis să se dedice în întregime carierei literare.
Sigur, câștigul a fost, în cele din urmă, al umanității.
Autor: Anamaria Ionescu
Sursa foto: Pixabay