Și oamenii mai sunt oameni: Reacție... atomică
Imediat după capitularea Germaniei naziste, în perioada 16 iulie – 2 august 1945, la Potsdam s-a reunit alianţa „Celor Trei Mari”: Stalin, Churchill şi Truman. Lucrurile trebuiau clarificate – Japonia încă se afla pe ordinea de zi, dar mai ales trebuia eliminată tensiunea care începea să se instaleze în rândul învingătorilor.
29 Iulie 2017, 05:33
Una dintre principalele probleme dintre americani şi ruşi a reprezentat-o bomba atomică. Ziua crucială de pe agenda conferinţei se pare că a fost 24 iulie, când preşedintele Harry S. Truman a hotărât că liderul rus trebuia să fie înştiinţat de rezultatele pe care americanii tocmai le obţinuseră în privinţa construirii unei bombe atomice, aflăm din publicația on line Historia.ro.
În desfăşurarea Războiului Rece, se pare că modul în care „Cei Trei Mari” au receptat vestea americanilor din 24 iulie a fost una, am putea spune, decisivă. Mai mulţi oficiali americani, britanici şi ruşi au descris ziua cu pricina în cărţi sau în propriile jurnale.
Preşedintele SUA, Harry S. Truman:
„Pe 24 iulie, am menționat ocazional lui Stalin că avem o nouă armă distructivă de o forţă neobișnuită. Premierul rus nu a arătat niciun interes deosebit. Tot ce a spus a fost că a este bucuros să audă asta și speră că o vom folosi bine împotriva japonezilor”.
Premierul Marii Britanii, Winston Churchill:
„Am fost probabil la cinci metri distanță și am privit cu cea mai mare atenție discuțiile importante. Știam ce va face președintele. Ceea ce era vital a fost a măsura efectului său asupra lui Stalin. Pot să văd totul ca și cum ar fi fost ieri. Părea să fie încântat. O bombă nouă!
De putere extraordinară! Probabil decisiv în întregul războiul japonez! Aceasta a fost impresia mea în acest moment și eram sigur că el habar n-avea ce importanţă are vestea pe care tocmai o primise. Chipul lui a rămas inexpresiv, iar vorbirea dintre cei doi s-a terminat imediat.
În timp ce ne așteptam mașinile, m-am trezit lângă Truman. "Cum a mers?", am întrebat. "El nu a pus nicio întrebare", a răspuns. Eram sigur că, la acea dată, Stalin nu avea cunoștințe speciale despre vastul proces de cercetare asupra căruia Statele Unite și Marea Britanie fuseseră angajate atât de mult.”
Războiul rece și competiția halucinantă între marile puteriale lumii în privința înarmării, care a urmat conflagrației mondiale, avea să contrazică flagrant aceste prime impresii ale celor doi.
Autor: Anamaria Ionescu