Și oamenii mari sunt oameni: Capriciile lu Tito

Istoricul bănăţean Mircea Rusnac a povestit pe blogul său despre o întâmplare destul de puţin cunoscută, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când liderul iugoslav Iosip Broz Tito (1892-1980) a încercat să obţină Timişoara şi Reşiţa.

Statele învingătoare în război emiteau pretenţii, de multe ori nejustificate, asupra unor importante teritorii aparţinând vecinilor lor.

„Regimul comunist al lui Tito, mimând o supunere oarbă faţă de Stalin şi de Uniunea Sovietică, factorii principali de putere în zonă în acel moment, încerca să îşi asigure o substanţială lărgire a graniţelor în dauna aproape a tuturor vecinilor, inclusiv a unora, ca România, cu care popoarele iugoslave trăiseră în bună înţelegere până atunci.

Astfel, regimul titoist urmărea să ocupe Istria şi Trieste de la Italia (reuşind în cea mai mare măsură), Carintia de la Austria, Macedonia de la Bulgaria, Epirul şi Tesalia de la Grecia şi intenţiona să anexeze întreaga Albanie, care urma să se contopească cu Kosovo într-o republică albaneză în cadrul noii federaţii comuniste.

Faţă de România, conducerea iugoslavă se arăta tot mai interesată de Banat, unde locuia şi o importantă minoritate sârbo-croată”, susţine Mircea Rusnac. La începutul lunii ianuarie 1945, a avut loc o vizită la Moscova a unei delegaţii oficiale iugoslave conduse de Andrija Hebrang, trimisul special al lui Tito.

Hebrang a emis în numele guvernului său pretenţii la zone din Ungaria (Pécs şi Baja), Austria (Carintia), Italia (Istria cu Trieste, Pola şi Fiume). Şerban Voicu a menţionat: "În privinţa României, Hebrang a vorbit despre necesitatea de a încorpora Iugoslaviei anumite zone din regiunea Timişoara, incluzând oraşul Timişoara: exista acolo un judeţ cu o populaţie exclusiv sârbească, în timp ce oraşul avea o populaţie preponderent germană, astfel că putea fi, de asemenea, încorporat la Iugoslavia".

"Logică tipică de putere învingătoare, fără a ţine seama de realitatea de pe teren! Judeţul Timiş-Torontal, deşi locuit de numeroase etnii, nu avea nici pe departe o populație exclusiv sârbească, cum pretindea delegatul iugoslav.

Sârbii reprezentau abia a patra naţionalitate a judeţului, după români, germani şi maghiari. La fel, oraşul Timişoara nu era în niciun caz preponderent german, nicio etnie de acolo nedeţinând majoritatea absolută.

Conform recensământului efectuat în 1930, germanii erau într-adevăr pe primul loc între naţionalităţile oraşului, dar numai cu 32%, fiind urmaţi de maghiari (31%), români (24%), evrei (7%) şi sârbi (2%)”, mai susţine istoricul Mircea Rusnac. Prin urmare, argumentele cu care iugoslavii îşi motivau pretenţiile în faţa conducerii sovietice erau foarte şubrede.

Stalin, ale cărui trupe ţineau România sub ocupaţie de mai bine de patru luni în acel moment, era bine informat asupra situaţiei de acolo decât sperase Hebrang.

Mirat de amploarea revendicărilor iugoslave, Stalin i-a răspuns lui Hebrang: “Dacă se va întâmpla asta, atunci veţi fi la cuţite cu România şi Ungaria şi veţi avea de luptat cu lumea întreagă; o astfel de situaţie ar fi absurdă” aflăm de pe Adevărul.ro.

Autor: Anamaria Ionescu