Și oamenii mari sunt oameni. Creangă și preoția

Despre autorul acestora, Ion Creangă, știm astăzi că a fost dascăl, că iubea copiii, că avea darul istorisirilor și că a avut o prietenie frumoasă cu poetul Mihai Eminescu.

Tot din însemnările sale despre primii ani de viață aflăm că mama sa își dorea foarte tare să îl vadă preot. Iar educația celui ce avea să fie scriitorul nepereche al copilăriei noastre a urmat acest curs.

Astfel, în 1859 Ion Creangă a absolvit cursurile seminarului de la Iași. În același an s-a însurat cu fiica unui reputat preot și a fost hirotonisit diacon pentru a putea să-și continue studiile religioase.

Calea preoției nu îi era, însă, destinată, autorului "Punguței cu doi bani". Problemele au început încă din 1860, când diaconul Ion Creangă intră în conflict cu socrul său în a cărei parohie activa.

Acesta merge până la a depune jalbă împotriva rudei sale, acuzându-l pe preotul Ioan Grigoriu de insulte, loviri și chiar tentativă de asasinat.

Incidentul a fost mușamaliat prin mutarea lui Creangă în altă parohie. Scriitorul își începe studiile superioare la Institutul Teologic de la Iași și este numit la Mânăstirea Golia.

Cariera sa clericală avea să se termine brusc în 1871. Motivul? Presa locală începe să publice niște articole care prezentau lucruri săvârșite de preoți și diaconi ce contraveneau normelor clericale de atunci: participarea la teatru și împușcarea păsărilor.

„Curierul de Iaşi“ a publicat în acel an articolul „Tragerea la ţintă şi vânatul de păsări în mijlocul oraşului“, în care era vizat diaconul de la Golia, dar fără a i se da numele.

În septembrie 1870, Creangă a fost judecat de Dicasterie, azi Consistoriul (tribunalul clericilor), pentru conduita sa. Învinuirile erau: mersul la teatru, tragerea cu puşca asupra bisericii, tunderea părului „asemenea mirenilor“, și faptul că de o perioadă de timp diaconul se despărţise de soţie.

Un an mai târziu, în luna octombrie 1871, a fost pronunțată sentința: „diaconul Ion Creangă, profesorul din Iaşi, prin faptele sale incorigibile şi incompatibile cu caracterul de cleric, fiind judecat de autoritatea bisericească, este exclus dintre clericii altarului“.

Așa cum menționează și publicația Historia.ro, sentința era una foarte dură, chiar și pentru societatea vremii, dar se pare că neînțelegerile cu familia soției au cântărit greu.

Cu ce am putea rămâne din această istorie? Cu bucuria de a trăi în alte vremuri, când liberatea omului este o valoare apărată de societate și în care mersul la teatru este încurajat.

Dar trebuie să ne aducem aminte, chiar și în zilele noastre, că modul în care ne comportăm ne influențează viața. Și putem face orice ne dorim atâta vreme cât ținem minte că orice faptă își are consecințele ei.

Autor: Anamaria Ionescu