Și oamenii mari sunt oameni: Doctorul timid
Halatul alb și stetoscopul sunt simbolurile unei profesii nobile și profund umane – aceea de medic. Puțini știu însă că unul dintre cele mai ilustrative instrumente medicale s-a născut din ... timiditate.
11 Decembrie 2016, 11:51
René Laennec, născut în 1781, a fost un doctor și inventator francez. Lui i se datorează invenția stetoscopului, instrument care a avut o contribuție importantă în medicina modernă. Laennec este cunoscut și ca părintele auscultației clinice. Acesta și-a început studiile în medicină la universitatea din Nantes, apoi a început să practice profesia la spitalul Hotel-Dieu din localitate.
A plecat apoi la Paris, unde a lucrat alături de chirurgul Guillaume Dupuytren. În scurt timp, Laennec a devenit cel mai bun medic internist din Franța.
Historia.ro ne aduce în atenție faptul că, în ciuda notorietății sale, doctorul era un bărbat timid și cea mai importantă invenție a sa se datorează chiar acestei timidități. La începutul secolului al XIX-lea, doctorii ascultau bătăile inimii plasându-și o ureche direct pe pieptul pacientului.
Se pare că la un examen clinic, când trebuia să consulte o tânără femeie ce se plângea de probleme cu inima, doctorului Laennec i s-a părut complet deplasat să-și apropie urechea de pieptul pacientei. Prin urmare, a folosit o hârtie făcută sul, sub formă de tub, și a descoperit că acest instrument rudimentar îi permite să audă bătăile inimii mult mai clar.
Laennec a perfecționat instrumentul și a creat un tub de lemn de 3.5 cm diametru și 25 cm lungime. Acest prim stetoscop a fost realizat în anul 1816. Invenția sa a fost rapid adoptată de doctorii din Franța și Europa, iar Laennec a continuat să experimenteze cu diverse materiale și modele pentru a-și desăvârși invenția.
Din nefericire, doctorul Laennec a murit la vârsta de 45 de ani, în 1826, din cauza tuberculozei. Știa cât de valoroasă fusese descoperirea sa, despre care a spus că este, cităm, „cea mai importantă moștenire a vieții mele.”
Autor: Anamaria Ionescu