Și oamenii mari sunt oameni: Enescu și poliția franceză

Cel mai vechi document din dosar este datat 30 decembrie 1903 și aparține Ministerului de Interior, direcția Siguranței Naționale, Biroul Străini, Control general. Conținutul documentului este următorul:

„Domnului Prefect al Poliției, pentru Președintele Consiliului Ministerului de Interior și al Cultelor,

Au fost făcute demersuri pe lângă colegul meu de la Afaceri Externe în vederea acordării titlului de Ofițer al Ordinului Academic domnului Georges Enesco, de naționalitate română, compozitor de muzică la Paris, domiciliat în Strada Bruxelles nr. 16.

V-aș rămâne îndatorat dacă îmi veți transmite de urgență toate informațiile pe care le-ați putea culege despre acest străin. Acestă anchetă trebuie să se facă cu cea mai mare discreție, astfel încât domnul Enesco să nu își dea seama că este subiectul unei cercetări.

Semnat,

Directorul Siguranței Generale ss.”

Răspunsul vine pe 18 ianuarie 1904, de la Brigada nr. 1; Dl. Leproust, comisar de Poliție, redactează raportul:

„Raport

Dl. Enesco, despre care s-a întocmit prezenta, s-a născut pe 7/19 august 1881 la Dorohoi, România. Este celibatar. A sosit aici în ianuarie 1895 și a locuit succesiv în pensiuni familiale, situate: Str. Douai nr. 15, str. Juliete-Lambert și, în final, Str. Bruxelles nr. 16, unde ocupă din 1900 un apartament de 600 franci chirie anuală.

Susnumitul, compozitor de muzică, a obținut premiul 1 la Conservatorul de Muzică , dă lecții în oraș și la domiciliu. Putem caracteriza situația financiară ca lejeră. Informațiile culese despre conduita și moralitatea sa sunt favorabile.

Se ține departe de luptele politice și atitudinea sa față de țara noastră n-a făcut niciodată obiectul unei remarci deosebite. Nu și-a declarat domiciliu la vreo reședință, în consecință este în evidența Biroului 4 Divizia 1.

Comisar de poliție ss.

Brigada de cercetări”

Greu de digerat faptul că în secolul XX, într-o republică faimoasă pentru Declarația drepturilor omului și ale cetățenilor, din 26 august 1789, un absolvent de Conservator, artist deja consacrat, trebuia urmărit de poliție în întâmpinarea acordării unei decorații.

Oare ce ar fi trebuit descoperit în neregulă pentru a-i fi anulată decorația care era înmânată exclusiv pentru merite artistice?

Cinci ani mai târziu apare o interesantă compensație: este rândul lui George Enescu să ceară ajutorul Poliției franceze.

El scrie o scrisoare – din păcate, aceasta lipsește din dosar – în care explică faptul că o tânără, care cânta prin diferite localuri sub pseudonimul Giovanna Belloni, îl hărțuiește, împreună cu părinții ei, pentru a-l convinge să-i recunoască copilul.

Cu siguranță că argumentele din scrisoarea trimisă de Enescu au fost convingătoare, deoarece pe data de 14 martie 1909, când are loc premiera Simfoniei pentru violoncel și orchestră, nimeni din familia domnișoarei nu a tulburat prin prezență spectacolul, polițiștii asigurându-se că aceasta a rămas acasă. Exact la fel se petrec lucrurile și în data de 31 martie 1909, când Enescu are concert la sala „Femina” de pe faimosul Bulevard Champs Elysees.

„În timpul supravegherii, care a durat de la ora 7 seara la miezul nopții, domnișoara nu a fost prezentă și reuniunea s-a terminat fără niciun incident”, notează spre liniștea tuturor raportul întocmit.

Autor: Anamaria Ionescu