Și oamenii mari sunt oameni: În carte ca în viață

Poate că nu ar tebui să ne surprindă faptul că una dintre capodoperele literaturii române, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” are ca repere momente din viața autorului, Camil Petrescu.

Romanul este construit pornind de la o sursă autobiografică: jurnalul de campanie al autorului din timpul Primului Război Mondial. În vara anului 1916, conform autobiografiei scriitorului, tânărul Camil Petrescu, în vârstă de 22 de ani, este chemat la oaste, atunci când România a intrat în război alături de Antanta.

Mai întâi figurează la Regimentul 4 de marş şi trece prin cele mai grele experinţe. În această încercare, scriitorul, care îmbrăcase hainele sublocotenentului de rezervă, fraterniza cu ostaşul de rînd. Trăia simultan o dublă dramă, a sa şi a tuturor. În 1917, în timpul unui bombardament german îşi pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viaţă.

Cade prizonier în mâna nemţilor şi ajunge într-un lagăr unguresc de la Sopronyek. Un an mai târziu este eliberat din prizonieratul maghiar şi fiind socotit mort, întâmpină mari dificultăţi, la Bucureşti, în anularea actului de deces.

Astfel se naşte romanul despre care criticul Nicolae Manolescu nota: “La apariţie, în 1930, romanul lui Camil Petrescu, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasică de dragoste şi un jurnal de război, greu de legat între ele.

Persoana întâi a naraţiunii nu părea suficientă pentru a fi citite împreună. Şi mai era ceva, impresia, nu chiar uşor de formulat, că nici gelozia, nici războiul nu aveau înfăţişarea cunoscută din alte romane ale vremii.

Ceea ce critica n-avea cum să ştie încă era că, sub ochii ei, se petrecea o reformă a romanului pe cât de profundă, pe atât de radicală, şi că, în pofida inerţiei unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodată acelaşi după “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Cartea surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.

Însuşi Camil Petrescu recunoaşte că partea întâi a romanului, despre povestea de dragoste a eroului, este o fabulaţie, o născocire, pe când, cea de-a doua parte, despre război, este construită pe baza memorialului său de campanie.

Autorul însuși a definit “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”drept „un roman cu o tehnică anapoda”, (...) o inovaţie în arta românescă de la noi, notează adevărul.ro.