Și oamenii mari sunt oameni: Iubire fără noroc

Prozatorul născut la Iaşi în 1897, care avea să fie recunoscut pentru scrierile sale ce evocă în stil inconfundabil copilăria şi adolescenţa, şi-a câştigat existenţa ca avocat, dar a rămas fidel literaturii.

Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber, iar cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ.

Despre scris nu se poate spune că a fost doar o pasiune pentru avocatul Ionel Teodoreanu, care a semnat volume unice în literatura română -, „Uliţa copilăriei" (1923), „La Medeleni" (1925-1927), „În casa bunicilor" (1938), „Lorelai" (1935) și așa mai departe -, fiindcă literatura i-a fost vocaţie şi profesie.

Frumos şi melancolic, preocupat de subtilităţile sufletului omenesc, Ionel Teodoreanu a stârnit pasiuni printre destule reprezentante ale sexului frumos.

Cele mai multe dintre aceste amoruri au rămas învăluite în mister şi li s-a pierdut urma în istorie.

Însă, o iubire neîmpărtăşită, survenită după 1938, când autorul s-a mutat la Bucureşti, a fost dezvăluită de Vlaicu Barna, prieten al scriitorului, citat de Historia.ro:

„Era în timpul războiului, când pe scena teatrului din pasajul Majestic apărea un exemplar de lux al frumuseţii feminine. Vederea ei, ca o lovitură de trăsnet pentru vestitul curtezan, a fost fatală.

Din clipa când a văzut-o, el n-a mai avut linişte şi somn, pentru că toate încercările de a se apropia de femeia devenită a visurilor şi a destinului, cum zicea, i-au fost zădărnicite.

Mesajele trimise prin scrisori, versuri şi buchete de flori au rămas fără efect şi total ignorate. Îndrăgostitul se plângea acum cu amărăciune prietenilor şi prietenelor, fără cea mai mica jenă".

„Frumoasa neîndurată de pe scenă era Nadia Cantacuzino, soţie a aviatorului Bâzu din istorica familie aristocrata, şi graţiile ei au strălucit şi după plecarea din ţară, distribuită în filme sub numele de Nadia Gray.

De la această nereuşită, care l-a costat mult, Ionel Teodoreanu a început să fie văzut în faţa paharului, el, care se delimita totdeauna de aura bahică a bunului sau frate Păstorel, şi la masă nu bea decât rar o sută de grame de vin îndoit cu apă".

Timpul le vindecă, însă pe toate. Din fericire, Ionel Teodoreanu a trecut peste această încercare a inimii, iar amorul neîmpărtășit a devenit o pagină inedită din istoria scriitorului.

Autor: Anamaria Ionescu