Și oamenii mari sunt oameni: Nicolae Iorga – copilul precoce

Nicolae Iorga, copilul precoce

Toată lumea știe. Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.

Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Mai puțin cunocut este faptul că semele geniului său și-au făcut simțită prezența din primii ani de viață. Site-ul Istorie-pe-scurt.ro notează că în 1878 se înscrie în clasa I pe care o termină cu următoarele note: “Cetire, scriere, învățământ intuitiv-10″, “calcul din memorie 8″ și surprinzător “conduită 7″.

Spiritul său nonconformist se manifestă încă din primii ani de viață, iar acest fapt va deveni relevant mai târziu. Despre acești primi ani Iorga spune: “Eu n-am învățat a ceti și a scrie.

Sunt lucruri care mi-au venit de la sine… cartea mi-a stat înainte, cartea întreagă, cartea pe care un om o scrie pentru oameni… Am prins încă de la început felul de a vorbi al minților formate, al sentimentelor care s-au încercat cu viața…

Românește am învățat din casa părintească, adică din casa mamei, așa cum se vorbea limpede, frumos și mai ales puternic și colorat, fără amestecul ziarului și cărții de succes…am avut înaintea mea înseși Letopisețele de vechi și bun grai ale lui Mihail Kogălniceanu.”

În clasa a patra ascultă prima lecție de istorie. Își dovedește dragostea față de această știință atunci când, numit monitor, “am făcut de pe catedră întâia lecție de istorie a neamului meu…

Nu m-am făcut istoric nici din cărți, nici de la profesori, nici prin metodele semniariilor, eram așa de când îmi aduc aminte și poate din ceea ce au lăsat în mine alții care pe vremea lor au văzut larg istoria țerii și au făcut-o.”

Nicolae Iorga, ziarist la 13 ani

În 1883, la 12 ani datorită sitației financiare prin care trecea familia este nevoit să dea meditații pentru a contribui “la pensia pâinii din toate zilele.” Un an mai târziu era nevoit să “cutreiere” pe la rude pentru a mai “economisi bani cu hrana”.

Se angajează la un ziar unde la vârsta de 13 ani era redactor și scria anecdote pentru pagina a patra, deseori comentariile sale ajungând pe prima pagină.

Despre ziar Iorga își amintește “…proaspăt venit de la tipografia lui Kubelka, îl pătuream și-l timbram, foiletonul tradus dintr-un Molieri pe care ma îndărătniceam să-l scriu Moliere, ori retras în colțul meu judecam politica generală e Europei, nu fără a mă lupta crunt cu conducătorii ei, în articole pe care moșul le găsea vrednice de a fi publicate în fruntea ziarului său.”

Ajuns în clasa a V-a, intra în conflict cu unul dintre profesorii săi căruia i se păruse că elevul Iorga nu îl salutase și este eliminat 15 zile din liceu, fapt ce îl revoltă, pentru că era îndrăgostit de învățătură: “Trebuia deci, nu fără durere, să caut aiurea.” În timpul liceului se remarcă prin cunoașterea limbilor străine: franceza, italiana, latina și greaca. ”

În timpul liceului ia o bursă iar în cadrul examenului este felicitat pentru cunoștințele de greacă.

Este pus să țină o lecție de istorie iar profesorul supraveghetor nu mai contenește în elogii: “Bine, foarte bine- frumos, foarte frumos, domnule Iorga, pentru dumneata nu am notă.”