Și oamenii mari sunt oameni: Vorbe de duh
Dimitrie Cantemir a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc.
25 Iunie 2017, 05:01
Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.
George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.
Ștefan Ciobanu îl citează pe istoricul rus Dmitri Bantâș-Kamenskii (1788--1850) care în dicționarul "Dicționarul oamenilor însemnați ai țării rusești" , Moscova, 1836, vol.III, îl considera pe Dimitrie Cantemir ca pe "cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare.
Cunoștințele lui vaste în limbile persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită și convorbiri i-au atras iubirea tuturor societăților a căror podoabă a fost."
Pe lângă opera inestimabilă, datorită cronicarilor vremii, au ajuns până la noi și câteva vorbe de duh ale aceluia care a marcat din punct de vedere cultural și geo-politic Europa vremii sale.
Iată câteva exemple de înțelepciune domnească:
"Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vârât în întuneric şi în tartarul necunoştinţei."
"Precât este de folos, la vreme de trebuinţă, cuvântul cuvios, pre atât este de neputincios cuvântul aceluia care, nefiind întrebat de nimeni, tuturor dă sfat.”
“Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele."
"Un suflet omenesc e tânăr atunci când lumea, cu frumusețile și cu tainele ei, când oamenii cari-l încunjura, orice sentimente ar avea față de dânsul, când el însuși, cu tot ce cuprinde și cu tot ce ascunde, îi sunt un obiect de necontenită curiositate, de neastâmpărata dorință de a ști”, scria istoricul Nicolae Iorga în lucrările sale despre marele voievod moldovean.
Autor: Anamaria Ionescu
