Distribuirea pensiilor va începe joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial, a anunţat, miercuri,...
A fost promulgată legea care permite şoferilor să conducă autocare de la 21 de ani şi camioane de la 18 ani.
S-au deschis ghişeele direcţiilor de taxe şi impozite locale şi, ca la fiecare început de an, în multe zone din ţară oamenii...
Ministerul Dezvoltării a primit cereri de peste 3 miliarde de lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.
Elevii vor avea încă două zile în ianuarie în care nu vor merge la şcoală, respectiv 23 şi 24. Guvernaţii au decis să facă...
Pastilele de supt conţin până la 6 E-uri, iar pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr, conform...
Creşterea economiei româneşti încetineşte la 2,8% anul acesta, faţă de peste 5% anul trecut.
Copiii cu certificat de handicap vor primi o indemnizaţie compensatorie de la stat. Aceasta va fi acordată o singură dată, în...
Investitorii la bursă vor beneficia de la începutul acestui an de impozite mai mici pentru tranzacţiile cu profit şi de o...
Un număr de 4.787.920 pensionari era înregistrat în decembrie 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.739 lei, conform...
Pentru a nu cădea în capcana hoţilor în nopatea dintre ani, trebuie să evităm locurile mult prea aglomerate.
Ministerul Sănătăţii propune interzicerea exportului unor medicamente pe o perioadă de şase luni. Este vorba de antibiotice...
În 2022 incendierea şi îngroparea deşeurilor au devenit infracţiuni, după ce legislaţia de mediu a fost modificată prin...
Poşta Română anunţă că în luna ianuarie distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca...
Creşterea preţurilor, bolile, dar şi războiul din regiune au fost în acest an principalii factori care au stat la baza...
Ecranele ne-au invadat viața de zi cu zi. În Europa, există în medie 6 ecrane pe gospodărie și folosirea lor începe de la o...
Jocurile video sunt unul dintre hobby-urile cele mai împărtășite de publicul larg și 73% dintre europeni le joacă ocazional.
Ai un copil sau un adolescent care petrece prea mult timp în fața televizorului? Gândește-te că tu, părintele lui, ai un rol...
Ecranele promovează o anumită învățare; oferă acces la cunoștințe și sunt o sursă de divertisment. Utilizarea lor la cei mai...
Potrivit Autorității de Reglementare în Comunicații (barometrul digital „echipamente și utilizări” 2021, ARCEP), 84% dintre...
Cererea de sânge din spitale clujene este mare şi nu sunt destule rezerve pentru a suplini necesarul de sânge, atrag atenţia...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc, marţi, onomastica, de sărbătorea Sfântului Ştefan.
Peste 45.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivelul întregii ţări, cele mai multe pentru cei cu studii medii şi...
Unul din zece şoferi a recunoscut că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice înainte de a şofa însă doar 1% dintre...
Majoritatea românilor a cheltuit mai puţin pe produse alimentare în 2022 şi şi-a redus economiile şi investiţiile, arată cel...
Ne apropiem de Sărbătorile de iarnă și ca în fiecare an în această perioadă, Fundația Regală Margareta a României este...
Poliţia de Frontieră are obligaţia verificării informaţiilor din cazierul judiciar al persoanelor care însoţesc minorii,...
Entuziasmul unor sărbători de iarnă fără restricţiile impuse de pandemie este umbrit de costul ridicat al produselor...
Elevii vor intra în vacanţă de joi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie,...
În fiecare an, în luna decembrie, milioane de oamenii vizitează târgurile de Crăciun din lumea întreagă, dornici să facă...
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2021, date semidefinitive, a fost de 1.187,402 miliarde lei preţuri curente, în...
Tinerii aflaţi la început de carieră, specialiştii, vorbitorii de engleză şi germană şi cei care deţin competenţe digitale şi...
Producţia de lemn rotund (buşteni) pentru combustibil în Uniunea Europeană s-a situat la 118,5 milioane metri cubi anul...
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna ianuarie a anului viitor, 83 de programe de...
O persoană care câştigă salariul minim pe economie ar avea nevoie să economisească 10% din salariu timp de 26 până la 51 de...
Angajaţii români alocă în 2022 un buget cu 40% mai mic decât anul trecut pentru cadourile de sărbători şi petrec Revelionul...
Căldura Crăciunul va veni anul aceste în unele case de la sat doar prin cadouri. După ce-și cumpără lemnele pentru foc, iar...
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,996 milioane de persoane, în trimestrul III din 2022, în scădere cu 7.000 de persoane...
45% dintre naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România,...
În 2021, salariul mediu anual ajustat pentru angajaţii cu normă întreagă din Uniunea Europeană era de 33.500 euro, arată...
Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu...
Clientul casnic, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului...
Este o perioada plină de provocări pentru noi toți, inflația ne fură din buzunar foarte mulți bani și este bine să avem grijă...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...
Aproape 30% dintre români oferă altor persoane cadourile pe care le primesc de Crăciun, în timp ce 67% se bucură atunci când...
În România există locuri de muncă disponible, dar și forță de muncă, care trebuie însă activată, reactivată și calificată...
România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea TVA, înregistrând din nou cel mai mare deficit de încasare a...
Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna octombrie a acestui an, la minus 6.360 de persoane,...
Testamentul este actul unilateral, prin care o persoană, denumită testator, dă dispoziţii pentru momentul în care nu va mai...
Risipa alimentară este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm. La nivel global, aproximativ o treime din...