Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească - 5,62% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,62% pe an, de la 5,57% pe an în ziua precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
19 Mai 2022, 10:07
Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 6 martie 2013, când acesta s-a situat la 5,63% pe an.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,87% pe an, de la 5,80% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,05% pe an de la 6,03% pe an, miercuri.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Foto: pixabay