Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ordonanţa majorării pensiilor şi salariilor va fi adoptată săptămâna aceasta. Principalele măsuri

Ordonanţa care prevede cu cât vor fi majorate pensiile, care salarii vor creşte anul viitor şi în ce limite sau care venituri vor fi îngheţate în sectorul bugetar urmează să fie adoptată de guvern.

Ordonanţa majorării pensiilor şi salariilor va fi adoptată săptămâna aceasta. Principalele măsuri

05 Decembrie 2022, 11:12

Actul normativ a fost pus deja în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe, potrivit Radio Romania Actualitati.

Documentul elaborat de Ministerul Finanţelor prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi, însă, grila de salarizare. În schimb, salariile demnitarilor se menţin la nivelul de la finalul acestui an.

Potrivit proiectului, valoarea punctului de pensie se majorează cu 12,5 procente, de la 1.586 la 1.785 de lei.

De asemenea, pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor beneficia de ajutoare acordate în două tranşe, în lunile ianuarie şi octombri. Cei cu pensii de până în 2.000 de lei vor primi un ajutor suplimentar pentru plata facturilor la energie, în valoare de 1.400 de lei, acordat tot în două etape.

Şi pensiile militarilor vor creşte de la începutul anului viitor, însă diferenţiat, în timp ce pensiile speciale pentru aleşii locali se suspendă până în 2024.

Un astfel de act normativ care cuprinde principalele măsuri fiscal-bugetare este adoptat în fiecare an, înaintea proiectelor bugetului şi al asigurărilor sociale de stat, documente care ar urma să fie puse în dezbatere publică tot săptămâna aceasta.

Coaliţia îşi propune ca cele două proiecte să treacă de votul Parlamentului, până la vacanţa sărbătorilor de iarnă. Va fi pentru prima dată când bugetul de stat va fi construit pe programe şi tot pentru prima dată când suma alocată apărării va fi de 2,5% din PIB, cea mai mare din istoria postdecembristă, pe fondul războiului dus de Rusia în Ucraina.

Proiectul se bazează pe o estimare de creştere economică de doar 3% anul viitor şi are ca ţintă un deficit bugetar de 4,4 procente.

Foto: wikimedia.org

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană
Economic 12 Noiembrie 2024, 12:31

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere încep să preocupe din ce în ce mai mult pe plan...

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană
Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030
Economic 12 Noiembrie 2024, 12:11

Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030

Economia digitală a României poate creşte de patru ori, la 50 de miliarde de euro, până în 2030, a declarat, marţi, la...

Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030
Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Economic 11 Noiembrie 2024, 11:56

Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%

Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul...

Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei
Economic 11 Noiembrie 2024, 11:10

Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei

Banca Naţională a României organizează luni o conferinţă de presă, susţinută de guvernatorul Mugur Isărescu, pentru...

Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei
Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:58

Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) înregistrat de România în primele nouă luni ale anului în curs s-a majorat cu 15%,...

Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:54

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere uşoară, cu 0,08%, pe fondul dificultăţilor politice din Japonia,...

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:51

Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)

Criza costului vieţii anticipează o 'vânătoare' de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători, deşi consumatorii sunt tot mai...

Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Economic 10 Noiembrie 2024, 11:27

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea...

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână