Ascultă Radio Antena Satelor Live

Persoanele care au credite bancare sunt sfătuite să apeleze doar în ultimă instanţă la amânarea ratelor

Clienţii care au accesat credite ar trebui în primul rând să negocieze cu banca noi condiţii şi abia în ultimă instanţă să apeleze la amânarea plăţii ratelor, dacă au dificultăţi financiare, susţine Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Persoanele care au credite bancare sunt sfătuite să apeleze doar în ultimă instanţă la amânarea ratelor

20 Iulie 2022, 12:53

În prima jumătate a anului, numărul de negocieri dintre consumatori şi bănci a crescut cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în cadrul CSALB, potrivit Agerpres.

Reducerea ratelor, trecerea de la ROBOR la IRCC, încheierea proceselor din instanţă reprezintă măsuri pe care băncile şi consumatorii le-au negociat în prima jumătate a anului în cadrul concilierilor.

Recomandarea CSALB către consumatori este să apeleze doar în ultimă instanţă la amânarea plăţii ratelor la credit. Amânarea vine cu costuri suplimentare, la care se adaugă imprevizibilitatea situaţiei economice din momentul reluării plăţii ratelor, avertizează specialiştii Centrului.

În schimb, consumatorii sunt îndemnaţi să se adreseze băncilor, IFN-urilor şi/sau CSALB dacă întâmpină dificultăţi financiare care pot afecta derularea contractelor, pentru a găsi soluţii personalizate care să se aplice pe toată perioada derulării creditului.

În primele şase luni ale anului, 63 de procese în instanţă au fost încheiate ca urmare a rezolvării disputelor pe cale amiabilă în cadrul CSALB, faţă de cele 67 de cazuri înregistrate pe tot parcursul anului 2021.

Având în vedere această situaţie, CSALB a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celor 15 Curţi de Apel din ţară să fie aduse la cunoştinţa judecătorilor informaţiile despre posibilitatea de soluţionare amiabilă a litigiilor dintre consumatori şi bănci/IFN-uri prin conciliere.

Practic, solicitarea CSALB a fost ca judecătorii să aplice prevederile art. 21, alin. 2 din Codul de Procedură Civilă potrivit căruia 'În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii'.

Ideal este ca recomandarea judecătorilor pentru conciliere să fie făcută la începutul procesului, până la primul termen de judecată. Însă această iniţiativă de împăcare se poate exercita de către părţi în orice moment al procesului, chiar şi în căile de atac (apel/recurs).

Avantajul major este reprezentat de faptul că media de soluţionare a unui dosar la CSALB este de 33 de zile (în anul 2021), perioada fiind mai scurtă chiar decât timpul care curge până la primul termen de judecată (în mod obişnuit).

'Dintre negocierile purtate în prima jumătate a anului curent, 92% s-au încheiat cu împăcarea părţilor. Astfel, nu doar că băncile au preluat mai multe cereri ale consumatorilor, dar procentul mare de împăcări arată o maturizare a actului de negociere. Băncile au devenit tot mai dispuse să ofere soluţii consumatorilor aflaţi în dificultate, atât prin intermediul cererilor acceptate spre negociere, unde avem o creştere de peste o treime, cât şi prin numărul soluţionărilor directe, fără intermedierea conciliatorilor CSALB, unde aproape că am egalat numărul înregistrat în tot anul anterior', a declarat Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB.

Potrivit acestuia, comparativ, nu asistăm la o evoluţie la fel de mare a numărului de cereri faţă de perioada similară a anului trecut, având o creştere de 10 procente.

'Ar fi de preferat să vedem o tendinţă similară şi în privinţa cererilor de amânare la plată a ratelor, iar oamenii să analizeze mai atent opţiunile pe care le au înainte de a solicita o amânare. Costurile care se adaugă la credit după amânarea cu până la 9 luni a ratelor pot fi semnificative, mai ales dacă ne referim la primii ani din achitarea unui împrumut', a atras atenţia Păunescu.

El a adăugat că, analizând datele, vedem că în primele şase luni mai mult de 9 din 10 cereri negociabile trimise către CSALB au primit din partea băncilor o rezolvare.

'Este un argument puternic pentru încrederea de care este nevoie în sistemul financiar-bancar. Dacă în cazul băncilor a crescut apetitul de negociere în cadrul CSALB, în cel al IFN-urilor a crescut numărul cererilor soluţionate direct între IFN şi consumator, fără intervenţia unui conciliator. Aceste cazuri care sunt soluţionate direct, dar după ce a fost sesizat Centrul, sunt situaţii mai simple, în care nu este nevoie de expertiza unui conciliator. Aşa se întâmplă, de exemplu, în cazul cererilor de ştergere a înregistrărilor din Biroul de Credit. Aşa cum am mai spus, interesul comun este ca părţile să găsească prin negociere o rezolvare la problema semnalată, indiferent de calea aleasă pentru a ajunge la o înţelegere amiabilă', a completat reprezentantul CSALB.

Unul dintre efectele încrederii este faptul că tot mai mulţi consumatori solicită împăcarea cu băncile chiar şi când se află în instanţă. În cazul unora, această solicitare vine după ani de aşteptare a unei sentinţe sau după ce au cheltuit sume importante de bani în cadrul proceselor.

'Am făcut şi noi un pas către instanţe solicitând judecătorilor să recomande părţilor soluţia concilierii înainte de judecata propriu-zisă sau chiar în timpul derulării proceselor. Credem că acest lucru va aduce economii de bani şi timp ambelor părţi, iar instanţele vor fi degrevate de procese care îngreunează actul de justiţie', a completat Păunescu.

În primul semestru din 2022, CSALB a înregistrat 1.335 de cereri conforme, cu aproximativ 10% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. O creştere importantă se înregistrează în cazul dosarelor de negociere. Băncile au intrat în 331 de negocieri în perioada S1 2022, cu aproximativ 100 mai multe decât în perioada similară a anului trecut, iar IFN-urile au acceptat doar două cereri spre negociere.

Cea mai mare creştere se observă în cazul înţelegerilor directe dintre bănci/IFN-uri şi consumatori. Faţă de prima jumătate a anului trecut, înţelegerile directe (după sesizarea CSALB) au o creştere de 150%.

Cele mai multe înţelegeri directe sunt în raport cu IFN-urile (160 în S1 2022 faţă de doar 22 în primul semestru din 2021). Astfel, o treime dintre cererile adresate IFN-urilor au fost soluţionate direct de către părţi anul acesta. Cele mai multe dintre solicitările formulate în raport cu IFN-urile (85%) au ca obiect radierea înregistrărilor din Biroul de Credit. Cererile care au acest obiect reprezintă aproximativ 20% din totalul cererilor adresate băncilor.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare.

Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul Centrului.

Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Foto: pixabay

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană
Economic 12 Noiembrie 2024, 12:31

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere încep să preocupe din ce în ce mai mult pe plan...

Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere, subiecte ce preocupă tot mai mult Comisia Europeană
Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030
Economic 12 Noiembrie 2024, 12:11

Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030

Economia digitală a României poate creşte de patru ori, la 50 de miliarde de euro, până în 2030, a declarat, marţi, la...

Economia digitală a României poate ajunge la 50 de miliarde de euro, până în 2030
Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Economic 11 Noiembrie 2024, 11:56

Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%

Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul...

Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025; gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei
Economic 11 Noiembrie 2024, 11:10

Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei

Banca Naţională a României organizează luni o conferinţă de presă, susţinută de guvernatorul Mugur Isărescu, pentru...

Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei
Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:58

Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) înregistrat de România în primele nouă luni ale anului în curs s-a majorat cu 15%,...

Deficitul comercial a crescut cu 15%, în primele nouă luni ale anului
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:54

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere uşoară, cu 0,08%, pe fondul dificultăţilor politice din Japonia,...

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)
Economic 11 Noiembrie 2024, 10:51

Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)

Criza costului vieţii anticipează o 'vânătoare' de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători, deşi consumatorii sunt tot mai...

Criza costului vieţii anticipează o vânătoare de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători (studiu)
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Economic 10 Noiembrie 2024, 11:27

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea...

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână