România pierde 10 miliarde de euro anual din cauza lipsei personalui calificat
România pierde mai mult de 10 miliarde de euro anual din cauza deficitului de talente (circa 6% din PIB-ul naţional), iar UE pierde, din aceeaşi cauză, 324 de miliarde de euro pe an.
17 Octombrie 2018, 06:37
Companiile antreprenoriale din Europa consideră că gradul de reglementare şi birocraţia de la nivelul economiilor locale ameninţă într-o măsură mult mai mare dezvoltarea activităţii pe care o derulează, comparativ cu reglementările şi birocraţia de la nivelul UE, arată datele sondajului PwC European Private Business Survey.
În cadrul studiului, care a chestionat 2.447 de companii provenind din 31 de ţări europene, 39% dintre respondenţi apreciază că birocraţia de la nivel local este o provocare, faţă de 29% care considerau că birocraţia la nivelul Uniunii Europene pune probleme.
Această percepţie a fost întâlnită cu precădere în ţări precum Croaţia, Grecia, Finlanda, Ungaria, Italia şi Marea Britanie. De exemplu, aproape 71% dintre respondenţii din Grecia apreciau birocraţia elenă drept o problemă, comparativ cu 24% care arătau cu degetul spre cea din UE.
Companiile antreprenoriale din Europa de Est au fost cele mai vocale când a venit vorba despre dificultatea de a angaja personal calificat.
Raportat la PIB-urile naţionale, pierderile economice ca rezultat al deficitului de talente indică cifre îngrijorătoare pentru ţări precum Bulgaria (13,2%), România (6%), Polonia (5,7%), Malta (5,6%) şi Ungaria (5,2%). Aceste procente însumează 46,4 miliarde de euro pierdute numai din această cauză.
Cele mai afectate sunt sectorul construcţiilor şi al producţiei.
La nivelul UE, competiţia (52%) şi deficitul de talente (43%) au fost indicate de cei chestionaţi drept cele mai mare ameninţări la adresa dezvoltării, mai presus de birocraţie şi reglementările interne.
Reprezentanţii companiilor antreprenoriale consideră că, din perspectiva posibilităţilor de creştere şi dezvoltare, este foarte importantă angajarea de forţă de muncă bine pregătită.
Întrebaţi care este problema principală cu care se confruntă, aceştia precizau lipsa capacităţii lor de a recruta personal calificat.
În acest context, deficitul de talente generează costuri masive pentru regiune, estimate la 324 de miliarde de euro anual, reprezentând venituri pierdute pentru companiile antreprenoriale.
Cifra reprezintă echivalentul PIB-ului Portugaliei, Ungariei şi Croaţiei laolaltă.
Companiile antreprenoriale sunt optimiste în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare în Europa. Unele dintre cele mai optimiste companii antreprenoriale sunt din Austria, Finlanda şi Olanda.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.447 de companii antreprenoriale din 31 de ţări europene (UE28, Elveţia, Norvegia şi Turcia).
Sursa: rador