Valoarea tichetelor de masă va fi majorată de la 1 august
Valoarea tichetelor de masă va fi majorată de la 1 august la 35 de lei și de la 1 ianuarie 2024 la 40 de lei, potrivit unui comunicat al Executivului.
10 Iulie 2023, 15:10
Prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali.
În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.
Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor între reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali.