Cursuri universitare de vară pentru studenţi, în Germania
Studenţii de la toate domeniile, pot aplica până la 1 decembrie online - prin Portalul DAAD şi în format fizic - la Ambasada Germaniei din Bucureşti, pentru a participa la un program de burse.
21 Noiembrie 2018, 12:35
Acest program este destinat aprofundării cunoştinţelor de limbă (limbaj uzual, limbaj de specialitate) şi cultură germană.
Potrivit site-ului DAAD România (Serviciul German de Schimb Academic), va fi finanţată participarea la cursuri de limbă şi civilizaţie, precum şi la cursuri de limbaj de specialitate în Germania, oferite de instituţii de învăţământ superior de stat/recunoscute de stat sau de institute afiliate acestora.
Cursurile se vor desfăşura exclusiv în limba germană, iar candidaţii trebuie să deţină cunoştinţe de limbă germană la nivel minim de A2 şi să fi absolvit cel puţin doi ani de studiu.
Cursurile vor avea o durată minimă de 18 zile şi se vor desfăşura de regulă în lunile iunie - septembrie.
Cuantumul bursei este de 950 de euro pe lună şi acoperă şi costurile legate de asigurarea medicală, de asigurarea în caz de accident şi de asigurarea individuală de răspundere civilă.
Sursa: agerpres.ro
Sursa Foto: publika.md