Numărul de licee private din România a crescut de 5 ori în ultimii 14 ani
Subfinanțarea sistemului de educație din România și reducerea graduală a numărului de locuri la liceele teoretice au dus, de-a lungul anilor, la creșterea învățământului privat ca alternativă la cel de stat.
Articol de Simona Lazăr, 18 Noiembrie 2023, 10:52
Elevii care nu reușesc să intre la licee teoretice se îndreaptă către școli profesionale, licee tehnologice sau învățământul dual, dar mulți aleg liceele private ca alternativă. Astfel, liceele private au devenit din ce în ce mai populare în România, numărul lor crescând de la 13 în 2009 la 67 în prezent, datorită cererii mari cauzate de problemele din sistemul de stat. O creștere de 500% în mai puțin de un deceniu și jumătate!
Modificarea aproape an de an a modalităților de admitere la liceu și lipsa unei predictibilități a locurilor alocate elevilor care intră în clasa a 9-a au dus la apariția unor situații nedorite, în care o parte dintre elevii care au obținut medii peste 9 la Evaluarea Națională să nu prindă un loc la liceu. De exemplu, la finalul anului școlar trecut, 2022-2023, 1.216 elevi din București nu au prins un loc la liceu după repartizarea computerizată, deși au promovat Evaluarea Națională.
În plus, sistemul de repartiție computerizată a făcut ca anul acesta, 52,4% dintre absolvenții de gimnaziu să nu intre la liceul pe care și l-au dorit, aceștia fiind repartizați la a doua, a treia, a patra, a cincea sau chiar a șasea opțiune completată.
Ce alternative au cei pentru care sistemul tradițional nu este o opțiune?
Una dintre opțiunile din sistemul privat este Spark School, un liceu global hibrid care reprezintă o alternativă internațională la sistemul de educație tradițional. Spark School oferă o alternativă familiilor care nu se pot integra într-un sistem tradițional, din numeroase motive - cei care și-au pierdut încrederea în sistem, cei care au nevoi diferite, cei care au interese diferite, nomazii, expatriații, cei care preferă un sistem în stil homeschooling sau pur și simplu cei care au nevoie de resurse suplimentare de învățare.
Un sistem educațional diferit, bazat pe flexibilitate, adaptat în totalitate nevoilor familiilor și ale adolescenților
Spark School este locul în care fiecare elev poate să învețe ce vrea, când vrea și unde vrea, având la dispoziție un sistem hibrid bazat pe flexibilitate, atât în mediu online cât și în persoană, prin intermediul hub-urilor educaționale. La Spark School, elevii sunt cei care stabilesc curricula, și au parte de un proces de învățare personalizat, la alegerea lor, adaptat la viitor, în funcție de nevoile lor și în propriile lor condiții.
Fiecare elev este îndrumat spre cariera care se potrivește cel mai bine cu potențialul, pasiunile și nevoile sale sociale și financiare. Elevii au oportunitatea de a opta pentru numeroase materii care fac parte din sistemul tradițional de educație - matematică, istorie, geografie, chimie, biologie, informatică, engleză, franceză, spaniolă sau germană, dar pot alege să studieze și materiile viitorului, cum ar fi business, media, tehnologia informației, educație juridică, turism și călătorii sau contabilitate, astfel încât să își dezvolte ompetențe potrivite pentru viitor!
Trei piloni de bază
Spark a fost construit ca un model educațional bazat pe trei piloni care, împreună, vor contribui la dezvoltarea integrată a elevilor și transformarea lor în adulți pregătiți pentru viitor.
Academics - Spark urmează curriculumul sistemului educațional Britanic și este conceput să fie: accesibil, coerent, inclusiv, echilibrat, relevant, cuprinzător și adaptabil nevoilor și ritmului individual al fiecărui elev.
Wellbeing - Oferta Spark este creată în jurul bunăstării comunității de elevi, familii și personal. Toți membrii comunității beneficiază de suport continuu și oportunități de dezvoltare personală oferite de echipe de specialiști.
Future readiness - Elevii sunt îndrumați să conducă proiecte care îi ajută să își descopere pasiunile, să facă o diferență pentru ei înșiși și pentru comunitatea extinsă, și să dezvolte un set de abilități "soft", esențiale pentru succesul într-o societate globală.
Educatie flexibilă, născută în România
Spark School s-a născut în România, ca o alternativă la sistemul actual de educație. Fondatorul este Ruxandra Mercea, care ocupă rolul de fondator & Head of Spark School, și care ocupă și rolul de Director Executiv al Transylvania College, una dintre primele școli private internaționale din România.
„Mi-am petrecut cea mai mare parte a carierei investind în transformarea educației. Am avut mereu o pasiune deosebită pentru inovare, iar aceasta m-a adus în postura de a pune bazele Spark School. Suntem cu toții extrem de pasionați de ideea de flexibilitate în educație. Pentru noi, flexibilizarea sistemului de educație, pentru ca elevii să fie pregătiți pentru viitor, este un obiectiv pe care ne dorim cu ardoare să îl îndeplinim. Sunt încântată că avem deja un impact semnificativ în viața elevilor și familiilor care fac parte deja din sistemul Spark și vom continua misiunea de a schimba modul în care elevii învață în perioada liceului.” – Ruxandra Mercea, fondator & Head of Spark School
Un liceu international, cu 40.000 de elevi în 2028
Până acum, 90 de elevi din 19 țări s-au înscris în Spark, fiind liceul potrivit pentru nevoile adolescentilor și ale familiilor lor, iar alți elevi cu vârsta de peste 13 ani sunt așteptați să se înscrie pentru programele full-time sau part time în următoarele 12 luni. Pe termen lung, obiectivul este ca până în anul 2028, 40.000 de elevi din întreaga lume să studieze într-unul din liceele Spark International School.
Mai multe informații despre Spark School, alternativa sistemului tradițional de educație din România, găsiți aici: https://spark.school/
*Spark este o școală acreditată Cambridge și ICEOTAS (International Council Education Otherwise Than A School), un organism care acordă acreditări pentru sistemele non-standard de educație.