Bursa locurilor de muncă la Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni
O bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi va avea loc astăzi, la Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni.
Articol de Simona Lazăr, 27 Octombrie 2023, 14:16
Domeniile de activitate în care s-au înregistrat deja posturi vacante sunt, alimentaţie publică, panificaţie, construcţii, pază şi protecţie.
Evenimentul va începe la ora 10.00, în Corpul E al Universităţii "Ştefan cel Mare", şi la ora 09.00, la Casa Germană din Rădăuţi, precum şi la sediul punctului de lucru din Fălticeni al AJOFM. Domeniile de activitate în care s-au înregistrat deja posturi vacante sunt: alimentaţie publică, panificaţie, producţie, fabricarea hârtiei şi cartonului, construcţii, pază şi protecţie şi ospitalitate şi acoperă aproape toate nivelurile de studii. AJOFM Suceava invită la bursa din 27 octombrie agenţii economici, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi reprezentanţii instituţiilor interesate de domeniul pieţei muncii.
RADOR