Autorităţile au stabilit noi măsuri care vin în sprijinul pacienţilor
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România anunţă că, în urma unor consultări cu conducerea Ministerului Sănătăţii, autorităţile au stabilit trei măsuri importante care vin în sprijinul pacienţilor.
10 Martie 2023, 17:06
Este vorba de reducerea, de la 20 la 15%, a taxei clawback pentru toate medicamentele generice, produse local şi importate, indexarea cu rata inflaţiei a medicamentelor cu preţuri mici şi modificarea contractului-cadru în vederea creşterii accesului pacienţilor la alternativele bio-similare medicamentelor de ultimă generaţie. Reprezentanţii producătorilor menţionează că toate acestea sunt proiecte legislative şi amintesc că în ultimii şase ani aproximativ 3.000 de medicamente generice au dispărut din farmacii din cauza suprataxării de tip clawback şi a politicii celui mai mic preţ, care face ca unele produse neprofitabile să nu mai fie comercializate. Genericele sunt variante mai ieftine ale unor medicamente de marcă, dar cu calităţi terapeutice similare.
RADOR
Foto: Pixabay