Ce dietă este recomandată pentru a reduce riscul bolilor cronice
Un studiu solicitat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a arătat că adăugarea de fibre şi cereale integrale în alimentaţia zilnică ajută la reducerea riscurilor de boli cronice precum: boala coronariană, accidentul vascular cerebral, diabetul de tip 2 şi cancerul colorectal.
09 Iunie 2021, 10:50
Oamenii de ştiinţă de la Universităţile din Otago (Noua Zeelandă) şi Dundee (Scoţia) s-au axat pe fibre şi cereale integrale pentru a analiza riscurile de moarte prematură şi de apariţie de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, diabet de tip 2, cancer colorectal şi cancere asociate cu obezitatea (cancer de sân, de endometru, de esofag şi de prostată).
Rezultatele lor, apărute în „The Lancet”, arată că un consum ridicat de fibre dietetice (între 25 g şi 29 g pe zi) este benefic în lupta împotriva bolilor cardiovasculare, diabetului de tip 2 şi cancerelor colorectale şi de sân.
Cercetătorii au descooperit că persoanele cu un aport de fibre mai mare au înregistrat o scădere de 15% până la 30% a ratei de mortalitate asociată bolilor coronariene, accidentului vascular cerebral, diabetului de tip 2 şi cancerului de colon. În plus, o dietă bogată în fibre este asociată cu o greutate mai mică şi cu niveluri scăzute de colesterol.
Consumul de cereale integrale a fost asociat cu o reducere de 13% până la 33% a riscului de apariţie a bolilor cronice. Pentru o creştere de 15g de consum zilnic de cereale, numărul total de decese şi ratele de boli cardiace coronariene, diabet de tip 2 şi cancer colorectal au scăzut între 2% şi 19%.
Potrivit cercetătorilor, beneficiile cerealelor integrale pentru sănătate sunt sporite de faptul că acestea au un conţinut bogat în fibre. Majoritatea oamenilor din întreaga lume consumă zilnic mai puţin de 20 g de fibre dietetice.
Pentru a creşte aportul de fibre, este recomandat consumul de cereale integrale, leguminoase, fructe şi legume.
O modalitate uşoară pentru a integra alimente bogate în fibre în dietă este a consuma supe din leguminoase (fasole, mazăre) sau salate preparate cu anghinare, usturoi, ulei de măsline, varză de Bruxelles.
De asemenea, alimente bogate în fibre sunt şi avocado, seminţele de chia sau fulgii de ovăz, notează Rador.
Foto: pixabay