Diete sănătoase. Înțelegerea piramidei alimentare și modul de utilizare pentru o alimentație mai bună
Știm cu toții că alegerea unei diete potrivite poate ajuta la menținerea unei greutăți sănătoase, fiind astfel evitate apariția anumitor probleme de sănătate. În același timp, o dietă echilibrată poate avea un efect profund asupra stării de spirit.
18 Iulie 2017, 12:15
Piramida alimentară nu este o dietă în adevăratul sens al cuvântului. Ea indică proporția de alimente pe care ar trebui să o consumăm în fiecare zi, pentru o sănătate echilibrată.
Proporțiile și plasarea fiecărui grup de alimente sunt în general aplicabile tuturor categoriilor de vârstă.
Piramida alimentară a fost proiectată pentru a oferi un aspect ușor de înțeles despre o alimentație sănătoasă.
Studiile au evindentiat că, pe lângă problemele de sănătate comune datorate unei alimentații necorespunzătoare, un consum regulat de produse alimentare procesate, de gustări care conțin zahăr în cantitate mare, poate crește riscul de a dezvolta depresie, stres, tulburare bipolară, anxietatea, boala Alzheimer și schizofrenia. (PM)
Într-o caracterizare sumară, Piramida Alimentară este o schemă generală a alimentatiei sănătoase, fără a fi un regim rigid ce trebuie urmat cu strictete.
Poate fi urmată oricât de mult. Acesta este marele său avantaj, deoarece se întâmplă frecvent ca dietele rigide să nu lase loc de alegere, fiind prea restrictive pentru a putea fi urmate o perioadă mai îndelungată.
În acelaşi timp, Piramida Alimentară vă permite să concepeti singuri o dietă variată, adaptată la nevoile dvs. nutritionale, astfel încât să puteți beneficia de toți nutrientii importanți şi de o cantitate suficientă de calorii pentru a controla şi menține greutatea în limite normale…
O atenție deosebită se acordă reducerii generale a aportului de grăsimi, deoarece, de regulă, acestea sunt consumate în mod excesiv în cadrul alimentatiei aşa-zis „normale”.