12 judeţe şi Capitala - în scenariul galben de infectări cu SARS-CoV-2
Capitala şi 12 judeţe se află în scenariul galben de infectări cu SARS-CoV-2, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică. Bucureştiul a înregistrat o rată de infectare de 2,42 cazuri la mia de locuitori, în scădere de la 2,62 cazuri în ziua anterioară.
03 Mai 2021, 11:10
Tot în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cu cele mai ridicate rate de infectare, se regăsesc judeţele Ilfov - 2,32, Cluj - 2,17 şi Alba - 1,94.
De asemenea, 29 de judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Suceava - 0,38, Gorj - 0,36 şi Maramureş - 0,46.
Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti - 240, Dolj - 56, Sibiu - 45, Constanţa - 40, Bihor - 35, Ilfov - 29.
Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Călăraşi, Teleorman, Olt - câte 3, Argeş, Covasna - 1 şi niciun caz nou în Galaţi.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.
Foto: pixabay