Ascultă Radio Antena Satelor Live

A început vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani

390 de copii au primit deja câte o doză, care reprezintă o treime din cantitatea administrată adolescenților și adulților.

A început vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani

27 Ianuarie 2022, 11:14

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, precizează că serurile anti-COVID sunt recomandate atât celor mici, care au afecțiuni cronice, cât și copiilor fără probleme de sănătate.

"Datele de siguranță și de eficacitate sunt cât se poate de bune și pentru vaccinurile pediatrice, în sensul în care nu s-au înregistrat reacții adverse grave, iar din punct de vedere al protecției, al eficienței, este una de peste 90% față de boala simptomatică. Cred că este de datoria noastră să fim responsabili pentru copiii noștri, să le dăm posibilitatea să meargă la școală cu prezența fizică.

Există deja date care arată un risc pe termen lung de cel puțin două ori și jumătate mai mare la copiii care trec prin COVID-19 de a dezvolta diabet zaharat. Putem să reducem considerabil inclusiv riscul de a face acele complicații inflamatorii la distanță, cum este sindromul inflamator multisistemic, pentru care vaccinarea are o eficiență de peste 91% în prevenirea complicațiilor", a precizat Valeriu Gheorghiță, citat de Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Etichete : vaccinare copii
Păduchii de cap: dincolo de concepțiile greșite
Pilula de sanatate 11 Noiembrie 2024, 11:51

Păduchii de cap: dincolo de concepțiile greșite

Păduchii de cap adoră începutul anului școlar deoarece au o predilecție pentru perioadele în care copiii sunt în grupuri.

Păduchii de cap: dincolo de concepțiile greșite
Toxocarioza, de la câini și pisici la copii
Pilula de sanatate 10 Noiembrie 2024, 11:47

Toxocarioza, de la câini și pisici la copii

Copiii nu trebuie să fie lăsați să umble în cutiile de nisip ale câinilor sau pisicilor. Punându-și mâinile în gură, copiii...

Toxocarioza, de la câini și pisici la copii
Viermii intestinali... doar... o chestiune de igienă?
Pilula de sanatate 09 Noiembrie 2024, 11:44

Viermii intestinali... doar... o chestiune de igienă?

Viermii intestinali sunt paraziți care se instalează și trăiesc în sistemul nostru digestiv în detrimentul organismului...

Viermii intestinali... doar... o chestiune de igienă?
Inimă artificială pentru copii, care poate fi controlată cu o aplicaţie mobilă, creată de studenţii de la Medicină
Pilula de sanatate 08 Noiembrie 2024, 14:02

Inimă artificială pentru copii, care poate fi controlată cu o aplicaţie mobilă, creată de studenţii de la Medicină

O inimă artificială pentru nou născuţi şi copii, care poate fi controlată printr-o aplicaţie mobilă, a fost construită de un...

Inimă artificială pentru copii, care poate fi controlată cu o aplicaţie mobilă, creată de studenţii de la Medicină
Mortalitatea prin cancer ar putea să se dubleze până în anul 2050
Pilula de sanatate 06 Noiembrie 2024, 13:35

Mortalitatea prin cancer ar putea să se dubleze până în anul 2050

Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va dubla până în 2050, conform rezultatelor unui...

Mortalitatea prin cancer ar putea să se dubleze până în anul 2050
Virusul Sinciţial Respirator, noua provocare pentru sănătate. Pericol major pentru copii și vârstnici
Pilula de sanatate 06 Noiembrie 2024, 13:28

Virusul Sinciţial Respirator, noua provocare pentru sănătate. Pericol major pentru copii și vârstnici

Virusul Sinciţial Respirator (VSR), cunoscut pentru complicațiile respiratorii severe pe care le provoacă, este acum...

Virusul Sinciţial Respirator, noua provocare pentru sănătate. Pericol major pentru copii și vârstnici
Simple lapsusuri de memorie sau boala Alzheimer?
Pilula de sanatate 06 Noiembrie 2024, 11:33

Simple lapsusuri de memorie sau boala Alzheimer?

Să uiți un cod, să-ți pierzi cheile, să greșești coridorul de metrou, să nu-ți amintești un număr de telefon - problemele de...

Simple lapsusuri de memorie sau boala Alzheimer?
Sarcina la 40 de ani - la ce trebuie să ai grijă
Pilula de sanatate 02 Noiembrie 2024, 11:21

Sarcina la 40 de ani - la ce trebuie să ai grijă

Vârsta primei sarcini este în continuă scădere. Familiile mixte, noile cariere, speranța de viață mai lungă și dezvoltarea...

Sarcina la 40 de ani - la ce trebuie să ai grijă