Creştere a infectărilor cu COVID-19 în oraşele mari
Peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost depistate în ultimele 24 de ore, iar o treime dintre acestea sunt în Bucureşti, urmat de Cluj şi Timişoara, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
23 Martie 2022, 13:41
'Se respectă, dacă vreţi, ceea ce s-a întâmplat şi în perioadele anterioare. Oraşele cele mai mari, cu activitate intensă, cu interacţiuni multiple, dau cele mai mari cifre în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi. Această creştere care se înregistrează în aceste zile o monitorizăm cu atenţie. Ministerul Sănătăţii a păstrat toate instrumentele care ţin de el în ceea ce priveşte diagnosticul, evaluarea, tratamentul acestor pacienţi. Există aceeaşi capacitate operaţională, centrele de evaluare ambulatorii. Încurajăm, de asemenea, testarea ca măsură de control al acestei pandemii în ţara noastră', a declarat Rafila, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Ministrul a pledat pentru respectarea măsurilor de protecţie individuală: purtarea măştii sanitare, mai ales în mijloacele de transport în comun şi în spaţiile închise, evitarea aglomeraţiei şi igiena individuală.
'Vaccinarea poate fi făcută, în continuare, la medicul de familie. Facem trecerea de la sistemul cu centre de vaccinare către medicii de familie. Acest proces va mai dura un anumit interval de timp. Există încă centre de vaccinare la nivelul unităţilor sanitare, iar ulterior încercăm să includem această vaccinare în programul obişnuit de imunizare care există în ţara noastră', a explicat Alexandru Rafila.
Foto: pixabay