Europa se confruntă cu o posibilă epidemie de tuse convulsivă
Ţările europene au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, potrivit Reuters.
08 Mai 2024, 14:36
În total, au fost raportate aproape 60.000 de cazuri de către ţările din Uniunea Europeană şi din Spaţiul Economic European între ianuarie 2023 şi aprilie 2024, a anunţat miercuri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).
În cadrul epidemiei au fost înregistrate 19 decese, 11 la sugari şi 8 la adulţi vârstnici, a precizat agenţia.
Tusea convulsivă, cunoscută şi sub numele de pertussis, este o infecţie bacteriană care afectează plămânii şi căile respiratorii şi este endemică în Europa.
Această problemă de sănătate poate fi deosebit de periculoasă pentru copiii mici şi persoanele vârstnice.
Epidemii mai extinse de tuse convulsivă sunt aşteptate la fiecare 3-5 ani, potrivit ECDC, chiar şi în ţările cu rate ridicate de vaccinare, cu toate că o uşoară reducere a imunizării în timpul pandemiei de COVID-19 ar fi putut reprezenta un factor de creştere.
Circulaţia tusei convulsive a fost, de asemenea, deosebit de redusă în timpul pandemiei şi a restricţiilor de circulaţie asociate, ceea ce face ca această creşterea să pară mai mare.
Chiar şi aşa, cifrele sunt ridicate comparativ cu anii precedenţi. În primele trei luni ale anului 2024, au fost înregistrate deja la fel de multe cazuri ca într-un an mediu între 2012 şi 2019.
Agenţia a remarcat că o mare parte din populaţie a ratat creşterea naturală a imunităţii împotriva tusei convulsive, deoarece nu a fost expusă la aceasta pe durata pandemiei.
Copiii cu vârsta sub şase luni sunt deosebit de expuşi riscului de infecţie.
'Este esenţial să ne amintim de vieţile aflate în joc, în special cele ale micuţilor noştri. Vaccinurile împotriva tusei convulsive s-au dovedit sigure şi eficiente', a declarat directoarea ECDC, Andrea Ammon.
Majoritatea statelor europene imunizează în mod obişnuit copiii împotriva tusei convulsive şi multe dintre ele vaccinează, de asemenea, femeile însărcinate pentru a-i proteja pe sugari.
ECDC a precizat că unele ţări ar putea lua în considerare posibilitatea de a administra rapeluri şi copiilor mai mari şi adulţilor, în condiţiile în care imunitatea poate să scadă.