În ultima săptămână, 36,4% dintre cazurile de COVID au fost în Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 12 - 18 septembrie, 36,4% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov.
21 Septembrie 2022, 10:49
Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 49% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 49,7% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
INSP precizează că 38,5% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Călăraşi, Iaşi, Sibiu şi Bacău.
71,7% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, conform INSP, 86,5% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% dintre decese - la bărbaţi.
93,7% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Foto: pixabay