Incidenţa COVID-19 este în continuă scădere
Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, joi, de 0,77 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
16 Decembrie 2021, 09:42
Miercuri, incidenţa COVID-19 în Bucureşti a fost de 0,81 cazuri la mia de locuitori.
Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie - 16,54 cazuri la mia de locuitori.
Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, 812 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 84 de decese, dintre care 19 anterioare.
'Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 16 decembrie 2021, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 812 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 84 decese, dintre care 19 anterioare', precizează GCS.
Foto: pixabay