Ascultă Radio Antena Satelor Live

Numărul de persoane decedate din cauza COVID-19 a depăşit două milioane în Europa

Peste două milioane de persoane au decedat din cauza COVID-19 în Europa, regiune care a fost pentru mult timp epicentrul pandemiei, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP.

Numărul de persoane decedate din cauza COVID-19 a depăşit două milioane în Europa

12 Mai 2022, 14:07

''O etapă devastatoare a fost depăşită întrucât numărul deceselor asociate COVID-19 declarate de ţările din regiunea europeană a OMS a depăşit două milioane de persoane'', a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al organizaţiei sanitare a ONU.

În total, 2.002.058 de persoane au decedat din cauza COVID-19 din 218.225.294 de cazuri recenzate de organizaţie în zona europeană a OMS, care se întinde până în Asia Centrală.

Ţara care a înregistrat cel mai ridicat număr de decese la nivel global, Statele Unite, a depăşit la rândul său pragul de un milion de morţi, a anunţat joi Casa Albă.

După o revenire în primele două săptămâni din martie, pandemia de coronavirus a regresat între timp în Europa.

Numărul cazurilor şi al deceselor s-a redus cu 26%, respectiv 24% în ultimele şapte zile.

La peste doi ani de la primele restricţii, cele mai multe dintre statele europene doresc să depăşească momentul COVID-19 şi doar puţine măsuri au mai rămas în vigoare.

În Franţa, spre exemplu, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie în transportul în comun începând de luni.

Foto: pixabay

Etichete : decese coronavirus
Pilula de sanatate 23 Martie 2025, 20:53

Anxietatea: vitamina B6 poate contribui la reducerea acesteia

Un studiu realizat de Universitatea din Reading (Marea Britanie) arată că dozele mari de vitamina B6 ajută la reducerea...

Anxietatea: vitamina B6 poate contribui la reducerea acesteia
Pilula de sanatate 22 Martie 2025, 20:51

Femeile însărcinate plătite să nu mai fumeze! Unde se întâmplă asta?

Fumatul este nociv pentru copilul dumneavoastră. Nimeni nu contestă acest lucru. Cu toate acestea, unele viitoare mame...

Femeile însărcinate plătite să nu mai fumeze! Unde se întâmplă asta?
Pilula de sanatate 21 Martie 2025, 20:48

Această boală pulmonară este pe cale să explodeze până în 2050

Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA) la 7 decembrie 2023, numărul de cazuri ale...

Această boală pulmonară este pe cale să explodeze până în 2050
O nouă metodă de scanare le-ar putea oferi o rază de speranţă persoanelor cu epilepsie rezistentă la medicamente
Pilula de sanatate 21 Martie 2025, 15:01

O nouă metodă de scanare le-ar putea oferi o rază de speranţă persoanelor cu epilepsie rezistentă la medicamente

O nouă tehnică ce implică scanere RMN ultraputernice ar putea să îi ajute pe medici să identifice diferenţe minuscule în...

O nouă metodă de scanare le-ar putea oferi o rază de speranţă persoanelor cu epilepsie rezistentă la medicamente
Sănătatea orală, un pilon fundamental al sănătăţii generale - 20 martie 2025, Ziua Mondială a Sănătăţii Orale
Pilula de sanatate 20 Martie 2025, 10:57

Sănătatea orală, un pilon fundamental al sănătăţii generale - 20 martie 2025, Ziua Mondială a Sănătăţii Orale

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale, marcată anual pe 20 martie şi susţinută de Federaţia Dentară Internaţională...

Sănătatea orală, un pilon fundamental al sănătăţii generale - 20 martie 2025, Ziua Mondială a Sănătăţii Orale
Pilula de sanatate 18 Martie 2025, 21:03

Ce este „piciorul atletului”?

Sportivii suferă adesea de piciorul atletului, deoarece ciuperca este contagioasă și este adesea contractată prin mersul...

Ce este „piciorul atletului”?
Pilula de sanatate 17 Martie 2025, 21:01

Unghiile de la picioare: cum ții ciupercile la distanță

Onicomicoza este termenul folosit pentru a descrie ciuperca unghiilor, o infecție foarte frecventă cauzată de ciuperci....

Unghiile de la picioare: cum ții ciupercile la distanță
Pilula de sanatate 16 Martie 2025, 21:13

Sânge în scaun: care sunt cauzele posibile?

Prezența sângelui în scaun trebuie să vă determine să solicitați sfatul medicului. Deși cauza este adesea benignă (hemoroizi,...

Sânge în scaun: care sunt cauzele posibile?