Peste 2.000 de refugiaţi veniţi din Ucraina s-au vaccinat împotriva COVID-19
Un număr de 2.185 de persoane refugiate din Ucraina s-au vaccinat în ţara noastră împotriva COVID-19 până în prezent, precizează secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu pe pagina sa de Facebook.
28 Martie 2022, 10:26
'România ajută refugiaţii ucraineni inclusiv cu vaccinarea anti-COVID-19. De la începutul războiului, în 24 februarie, 2.185 de adulţi veniţi din Ucraina s-au vaccinat în ţara noastră împotriva COVID-19. În timp ce procesul de tranziţie al CNCAV continuă, centrele de vaccinare funcţionează mai departe, iar oricine doreşte să se vaccineze o poate face în continuare fără probleme', afirmă Andrei Baciu, citat de Agerpres.
Managementul activităţii de imunizare anti-SARS-CoV-2 va fi transferat de la Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 către Ministerele Sănătăţii, Apărării Naţionale şi Afacerilor Interne, declara, joi, secretarul de stat Andrei Baciu.
Perioada de tranziţie se va încheia în câteva săptămâni, având în vedere că acest proces este unul complex.
Foto: pixabay