Peste 300 de copii născuţi prin fertilizare in vitro, la Cluj
Peste 300 de copii s-au născut, în ultimii 18 ani, prin fertilizare in vitro la Clinica de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca.
27 Iulie 2018, 18:29
Unitatea medicală efectuează astfel de proceduri din anul 2.000, iar medicii specialişti au constatat că incidenţa infertilităţii este în creştere în România. Care sunt motivele acestui fenomen a explicat miercuri, 25 iulie, la Radio Cluj medicul Romeo Micu de la Clinica Ginecologie 1.
"Există, într-adevăr, o creștere a incidenței infertilității în ultima vreme, probabil și din cauza stilului de viață, pe de altă parte este din cauza faptului că, tot mai multe cupluri își propun să aibă copii la vârste mai înaintate. Și asta, din punct de vedere al femeii vine cu scădere naturală a fertilității. La ora actuală, șansele de reușită se apropie de 40 la sută la noi în clinică, deci, să zicem, cam o pacientă din 3,4 reușește să obțină sarcina. Lucrurile țin, în mare parte, de calitatea embrionului, și asta nu avem cum să o influențăm pentru că ține de calitatea celulelor genitorilor și de receptivitatea endometrului. Aici putem să intervenim" - spune medicul Romeo Micu de la Clinica Ginecologie.
Pe 25 iulie, s-au împlinit 40 de ani de la nașterea lui Louise Brown, primul copil din lume conceput cu ajutorul fertilizării în vitro. Premiera a avut loc în 25 iulie 1978 la Oldham General Hospital, din Marea Britanie.
Sursa: Rador
Sursa foto: romanialibera.ro