Remedii naturale pentru afecțiuni ale cavității bucale și pentru dureri dentare
Durerile de dinți sunt unele dintre cele mai i greu de suportat dureri. De aceea, este bine să le prevenim, având grijă de dantură și mergând la controale periodice la cabinetul medicului stomatolog.
Articol de Robina Cornaciu, 08 Iunie 2023, 14:07
Dacă vă confruntași cu dureri de dinți, puteți apela și la remedii naturale până ajungeți la medicul stomatolog.
Dr.ing. Iulia Barbu, administrator la Farmacia Naturii din Bacău a prezentat la Radio România Antena Satelor câteva remedii naturale pentru calmarea durerilor aparatului dentar:
“Ulei esențial de arbore de ceai
Aplicarea locală a uleiului esențial de arbore de ceai nu numai că ușurează durerea, însă previne și gingivita și alte boli ale gingiilor.
Apă cu sare
Combinația de apă călduță cu sare se poate dovedi eficientă în calmarea durerilor de dinți și măsele. O linguriță sau două de sare de mare dizolvate într-un pahar cu apă călduță ajută la calmarea durerilor.
Usturoiul
Usturoiul are efecte calmante, precum și antiinflamatoare. Așadar, usturoiul vă poate ajuta să scapați de durerile de dinți și de măsele. Preparați, cu ajutorul unui mojar, o pastă din usturoi și sare. Aplicați pasta exact pe dintele sau pe măseaua dureroasă și lăsați-o să acționeze aproximativ 30 de minute. Folosiți această pastă de trei ori pe zi și durerile vor fi ameliorate.
Ceai de mentă
Ceaiul de mentă, poate fi folosit pentru a amortiza durerea și a calma gingiile sensibile.Tot ce trebuie să faceți este să infuzați un pliculeț de ceai de mentă în 250 ml de apă clocotită. Aplicați plicul de ceai călduț pe zona dureroasă.
Salvia
Ceaiul de salvie se recomandă în amigdalite, boli de gât, abcese dentare, inflamatii ale laringelui si cavitatii bucale, ajuta dintii care se misca si gingiile care sangereaza. Gargara și clătiri ale gurii cu ceaiul de salvie pot intarzia vizita la medicul stomatolog.
Ca tratament naturist pentru combaterea respiratiei neplacute se pot folosi ulei de menta si seminte de chimen.
Musetelul
Este cea mai folosita plantă pentru tratamentul gurii, avand un puternic caracter antiinflamator. Are o puternica actiune decongestiva, reparatoare si cicatrizanta, ceea ce face sa fie indicat in cazul gingivitelor si stomatitelor, putand fi utilizat si dupa inciziile de abcese. Se foloseste sub forma de infuzie. Pentru a avea un efect cat mai bun, trebuie ca infuzia de musetel sa fie mai concentrata: 2 lingurite de floare de musetel la 500 ml de apa. Se clateste gura de cel putin 3 ori pe zi.”
Zahărul și dulciurile contribuie la apariția cariilor, de aceea este important ca, după ce ați mâncat sau ați băut ceva dulce, să vă clătiți bine gura cu apă. Altfel, zahărul tinde să rămână în salivă și să atace dantura.
Fumatul poate provoca multe probleme în organism, inclusiv în zona bucală. Pe lângă faptul că îngălbenește dinții, fumatul poate duce la gingivită, pierderea dinților și cancer oral.
Dantura sănătoasă nu este importantă doar pentru aspectul fizic și stima de sine a unei persoane, ci în primul rând pentru a putea mesteca normal alimentele la fiecare masă a zilei.