Nicio masă fără salată verde
Articol de Antena Satelor, 01 Aprilie 2024, 09:48
Nicio masă fără salată verde. Acesta este sfatul zilei la Sănătos și verde. Zilele acestea vă fac poftă cu legume de sezon, proaspete, crocante, cu miros de primăvară. E drept că o găsim mereu pe rafturile magazinelor, dar gustul său din sezonul acesta nu se compară cu altceva. Salata verde se laudă cu apa, vitamine, minerale și fibre în compoziția sa. Are și mulți antioxidanți care oferă energie și întăresc sistemul imunitar și întârzie și procesul de îmbătrânire.
Salata verde are rol și în reglarea nivelului de colesterol rău, apărând astfel și sănătatea inimii.
Este utilă și pentru un sistem digestiv sănătos și ajută și la menținerea unei siluete optime. Este sățioasă, iar apetitul va scădea dacă la masă avem și o porție generoasă de salata verde, asezonată cu alte legume crude și semințe.
Pe lângă toate acestea, salata verde previne anxietatea și ajută și somnul. Este cu adevarat un super aliment.