10 metode de protecţie a pielii pe timpul verii
Femeile îşi doresc vara o piele bronzată dar trebuie să ia în calcul şi consecinţele pe termen lung. Cele mai recente studii arată că femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani urmează orbeşte ideea că o piele bronzată intens este reţeta look-ului perfect. Mai mult, acestea consideră că bronzul le face să pară mai suple şi, prin urmare, se expun inconştient la soare, ignorând efectele nocive pe termen scurt (arsura solară imediată, hiperpigmentare) şi lung (ridarea şi lăsarea pielii, apariţia tumorilor cutanate).
13 Iulie 2015, 07:28
Doctorul Oana Spânu, medic dermatolog Academica Medical Center, trage un semnal de alarmă în privinţa expunerii la razele ultraviolete, atât la plajă, cât şi la solar, nocive atât pentru aspectul, cât şi pentru sănătatea pielii şi le îndeamnă pe femeile din România să ia în calcul 10 metode simple şi eficiente de protecţie a pielii pe timpul verii.
Cum îmbătrâneşte pielea
Expunerea cronică la razele ultraviolete (UV) generează procesul numit fotoîmbătrânire. Apar pete pigmentare, riduri, laxitate şi telangiectazii (steluţe vasculare). Un ten matur, expus cronic la UV se îngroaşă în timp, are loc o degenerare a matricei dermice şi a fibrelor de colagen, dar şi o acumulare anormală de fibre de elastină.
Se pierd glicozaminoglicanii, scade capacitatea de hidratare a pielii şi apare xeroza (uscăciunea pielii), apoi ridurile. Pe lângă UV sunt implicaţi şi alti factori externi: fumatul, poluarea, radiaţiile infraroşii, ozonul şi alimentaţia deficitară în vitamine şi minerale.
Razele sunt de două tipuri: UVA şi UVB. Ambele sunt implicate în fotoîmbătrânire şi carcinogeneză. UVA pătrund în profunzime şi sunt responsabile de apariţia radicalilor liberi de oxigen, care distrug lipidele, proteinele şi AND-ul celular. UVB distrug în epiderm AND-ul keratinocitelor, declară Dr. Oana Spânu.
Ce trebuie să faci
Iată cum putem evita aceste efecte nedorite prin câteva metode simple, la îndemâna oricui:
1. Aplică în fiecare dimineaţă o cantitate semnificativă de cremă cu factor de protecţie solară pe zonele de piele expuse: faţă, urechi, gât, decolteu, braţe şi picioare! Reaplică această cremă peste zi dacă petreci mult timp în aer liber!
Chiar dacă mergi numai câteva minute pe stradă sau cu maşina, trebuie să ştii că zonele corpului tău, neacoperite de haine, vor fi ţinta ultravioletelor, iar cremele care protejează împotriva ultravioletelor B şi A te pot feri de arsură şi de apariţia petelor pigmentare!
2. Dacă mergi la plajă, crema de fotoprotecţie trebuie aplicată la 2-3 ore pe toată suprafaţa corpului!
Mediul cald şi umed din zilele însorite favorizează transpiraţia abundentă şi îndepărtează o mare parte din crema aplicată pe piele, la fel şi băile în apa mării, astfel că vor trebui repetate aplicările la intervale de 2-3 ore, pentru o fotoprotecţie cât mai bună.
3. Apelează la creme minerale cu indice de protecţie înalt (SPF 30-50) şi cu protecţie UVA, pentru a beneficia de filtre eficiente împotriva ultravioletelor, în special dacă ai o piele deschisă la culoare, părul blond sau roşcat şi ochii albaştri!
Cu cât pielea este mai deschisă la culoare, se înroşeşte mai rapid şi capătă foarte greu o culoare maronie (fototip II), cu atât mai mare este riscul de arsură severă, de apariţie a petelor pigmentare şi a tumorilor cutanate pe parcursul anilor.
4. Fotoprotecţia nu se limitează la folosirea cremelor cu ecran solar!
Nu sta în soare ore în şir, nu te expune în mijlocul zilei (intervalul 11-17), foloseşte bluze cu mânecă lungă şi pantaloni dacă pielea s-a înroşit şi petreci mult timp pe plajă, nu te despărţi de pălărie şi de ochelarii de soare!