Bol realizat din frunze uscate
Toamna este un anotimp foarte frumos, motiv pentru care vă propunem să realizăm împreună un bol din frunze uscate. În această perioadă, natura ne oferă o gamă variată de "accesorii" din care putem realiza o sumedenie de ornamente.
05 Septembrie 2014, 09:08
Pentru a putea realiza bolul din frunze uscate, veți avea nevoie de următoarele elemente:
- frunze uscate (de preferat unele mai subțiri, mai maleabile);
- lipici;
- o pensulă pentru lipici;
- o ceașcă mică pentru lipici;
- baloane;
- un bol pentru susținerea balonului;
- o foarfecă.
Primul pas îl reprezintă pregătirea frunzelor pentru a fi lipite pe balon. Trebuie să rupeți cotorul și venele frunzelor, pentru ca acestea să se așeze cât mai bine pe balon, să fie uniforme, fără striații.
Umflați balonul la dimensiunea dorită, dar luați în calcul cât de mare doriți să fie bolul realizat la final. Așezați balonul umflat, cu supapa în jos, astfel încât partea de lucru să fie liberă, în bolul destinat susținerii acestuia.
Pregătiți ceșcuța cu lipici și pensula pentru a vă apuca de treabă cât mai repede. Este important să adăugați un strat de lipici pe balon, cu mișcări circulare, pornind de la centrul balonului.
Adăugați frunzele pe balon, astfel încât partea de jos a frunzelor să fie orientată către centrul balonului, mai apoi către partea de jos a bolului pe care urmează să îl realizați. Adăugați mai multe frunze în centrul balonului, pentru ca bolul să fie mai rezistent în partea de jos.
Adăugați lipici pe frunza fixată în locul dorit, apoi reptați operațiunea și cu restul frunzelor. Încercați să acoperiți spațiile gole cu bucăți de frunze sau cu frunze mai mici.
În momentul în care lipiciul de pe frunze s-a uscat, spargeți balonul cu un ac și îndepărtați cu mare atenție bucățile de balon rămase pe frunze. În cazul în care nu puteți dezlipi balonul, puteți folosi foarfeca pentru a scăpa de bucățile nedorite.
În final, umpleți noul bol cu bomboane și așteptați-vă fericiți musafirii pentru a vă putea lăuda cu noua operă de artă!
Spor la treabă!