Coșuleț decorativ din funie
Obiectele decorative dau o semnătură aparte locuinței, mai ales dacă acestea sunt făcute de Dumneavoastră. Astăzi ne-am propus să realizăm împreună un coșuleț din funie. Nimic mai siplu și la îndemâna oricui.
19 Ianuarie 2015, 16:56
Pentru că trăim într-o societate de consum, ne-am gândit să reciclăm anumite materiale și să le refolosim astfel încât costul obiectelor decorative să fie foarte mic.
Pentru început veți avea nevoie de următoarele obiecte:
- o bucată de funie mai groasă;
- lipici;
- ață colorată (o puteți alege în funcție de alte elemente decorative din casă);
- o andrea subțire;
- o foarfeca.
Începeți să rulați funia ca în imaginea de mai jos. În timp ce rulați funia, adăugați lipici în anumite puncte pentru ca această să nu se desfacă.
Odată ce bază coșulețului este realizată, începeți ușor, ușor să suprapuneți funia, astfel încât să realizați marginile coșulețului. Nu uitați să adăugați lipici!
Odată ce coșulețul este realizat, începeți să prindeți ața colorată de funie. Este important ca ață să creeze și ea puncte de rezistentă, motiv pentru care vă sfătuim să o înfășurați pe mai multe bucăți etajate de funie. Dacă nu reușiți să introduceți ața printre funia înfășurată, ajutați-vă de andrea.
Acum coșulețul este gata și nu mai rămâne decât să îl umpleți cu ce doriți dumneavoastră!
Spor la treabă!
Text: Patricia Pălivan