Argentina a prezentat fosilele celui mai mare dinozaur prădător descoperit până acum
Paleontologii argentinieni care au descoperit în timpul unor săpături efectuate în Patagonia rămăşiţele celui mai mare dinozaur prădător găsit până acum, le-au prezentat public la Buenos Aires.
29 Aprilie 2022, 10:17
Dinozaurul, o nouă specie denumită Maip macrothorax, avea între 9 şi 10 metri lungime, în timp ce alţi megaraptori nu măsurau mai mult de nouă metri, a declarat unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la această descoperire, Mauro Aranciaga Rolando, informează vineri Reuters.
'Acest animal are dimensiuni foarte mari şi am reuşit să recuperăm multe dintre rămăşiţe', a declarat cercetătorul pentru Reuters în timpul prezentării de miercuri a fosilelor, la Muzeul de Ştiinţe Naturale Bernardino Rivadavia din capitala Buenos Aires.
Fosilele au fost descoperite în martie 2020 în provincia Santa Cruz din Patagonia, cu câteva zile înainte de impunerea restricţiilor stricte asociate pandemiei de COVID-19, a indicat Consiliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică de care aparţin experţii care au descoperit rămăşiţele dinozaurului.
La expediţie au participat de asemenea doi oameni de ştiinţă japonezi.
Din cauza pandemiei, paleontologii au fost nevoiţi iniţial să îşi trimită unul altuia fosilele acasă pentru a le analiza.
Acest dinozaur carnivor ar fi trăit într-o zonă care este în prezent extremitatea sudică a Argentinei, în urmă cu 70 de milioane, în timpul perioadei cretacice.
Megaraptorii erau vieţuitoare cu un schelet agil, o coadă lungă ce le permitea să-şi menţină echilibrul, un gât prelung şi un craniu alungit, cu peste 60 de dinţi mici, a declarat Mauro Aranciaga Rolando, care a explicat că membrele cu gheare ascuţite ale Maip macrothorax reprezentau cea mai periculoasă armă a acestui animal.
Foto: pixabay