Clasamentul celor mai fericite ţări ale lumii
Rusia ocupă poziţia 49 într-un clasament pe 2017 al celor mai fericite ţări, cu şapte poziţii mai sus în comparaţie cu clasamentul de anul trecut, arată raportul World Happiness Report, întocmit de agenţia ONU „Sustainable Development Solutions Network”.
23 Martie 2017, 10:41
Pe primele zece locuri în topul celor mai fericite ţări ale lumii se situează Norvegia, Danemarca, Islanda, Elveţia, Finlanda, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia, iar ultimele poziţii în clasament sunt ocupate de Rwanda, Siria, Tanzania, Burundi şi Republica Centrafricană.
Statele Unite ale Americii se poziţionează pe locul 14, Marea Britanie – pe locul 19, Franţa – pe locul 31, iar Germania – pe locul 16.
Pentru prima oară, experţii ONU au întocmit raportul World Happiness Report în anul 2012. Cu ajutorul acestuia, autorii speră să ofere comunităţii internaţionale, autorităţilor şi cercurilor de afaceri din diferite ţări, precum şi locuitorilor statelor lumii instrumente pentru îmbunătăţirea nivelului şi a calităţii vieţii populaţiei.
Amintim că, la 20 martie, ONU marchează Ziua Internaţională a Fericirii.