Pustnicul secolului XXI există: trăieşte singură, însă foloseşte Facebook şi Twitter
Rachel M. Denton este pustnic. Mai exact un pustnic, care se trezeşte devreme în fiecare dimineaţă pentru a hrăni găinile şi animalele din curtea casei ei din localitatea britanică Lincolnshire, se ocupă de răsaduri şi se roagă.
30 Octombrie 2015, 06:23
Odată terminat acest ritual, Rachel M. Denton începe să lucreze: ia o coală de hârtie şi stiloul (unul adevărat cu cerneală şi peniţă), cu care reuşeşte să scrie cuvinte în stil vechi. Rachel este caligraf: creează şi vinde felicitări, ilustrate şi afişe realizate manual, de multe ori comandate special.
Lucrează în tăcere şi în singurătate, pentru că aceasta este viaţa unui adevărat pustnic. De religie catolică, colaborează cu o revistă locală religioasă, în paginile căreia îşi explică opţiunea sa de viaţă, chiar dacă utilizează reţelele sociale care o ajută să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume şi să comunice cu prietenii şi rudele sale.
„The hermit is simply a pioneer…”, a scris pe unul din profilele sale de pe Facebook, în care a reprodus cuvintele călugărului benedictin Raphael Vernay, cuvinte care în urmă cu 13 ani au convins-o să adopte acest stil de viaţă.
Pentru Rachel, alegerea de a deveni un eremit este o adevărată vocaţie, un mod de a se detaşa de lucrurile inutile care caracterizează în schimb societatea modernă.
Dar ce legătură au toate acestea cu reţelele sociale? În afara Faceboook-ului, Rachel mai are şi un profil de Twitter şi altul pe Linkedin (de unde aflăm că înainte de a deveni pustnic, a predat la Cambridge).