Un copil a fost operat pe creier în timp ce asculta Mozart
Un băiat în vârstă de opt ani a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier luni, la Ancona, în timp ce asculta Mozart în somn pentru a-i stimula funcţiile cerebrale şi pentru a-i ajuta pe chirurgi să identifice locul exact al operaţiei, transmite marţi ANSA.
29 Noiembrie 2022, 14:06
Intervenţia chirurgicală, care a durat patru ore şi jumătate, a fost efectuată la Spitalul de pediatrie Salesi din oraşul-port Marche.
Băiatul, care suferea de o malformaţie vasculară cerebrală, a purtat căşti speciale capabile să emită sunete şi impulsuri mecanice.
Pacientul, dintr-un orăşel din Abruzzo, a fost sedat pe tot parcursul operaţiei care a fost un succes, după cum au declarat medicii marţi.
După şase ore, băiatului i-a fost făcută o tomografie, apoi a fost trezit treptat. Pe lângă Mozart, el a ascultat în timpul operaţiei şi muzică gregoriană.
Muzica a avut totodată un 'efect calmant şi antistres asupra creierului copilului', a explicat pentru ANSA neurochirurgul Roberto Trignani de la Spitalul Torrette.
Foto: pixabay