50 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice Jibou
Împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice Jibou va fi marcată, în perioada 7-9 septembrie, prin organizarea unui simpozion.
06 Septembrie 2018, 16:21
Și-au anunţat participarea peste 100 de specialişti de la toate grădinile botanice importante din ţară.Vineri, 7 septembrie, va fi o parte omagială, referitoare la cei 50 de ani, iar apoi o sesiune în plen, în care se vor prezenta lucrări ştiinţifice. Sâmbătă şi duminică vor fi prezentate pe teren, prin Sălaj şi prin zona de nord-vest, plantele mai interesante care se găsesc aici.
Grădina Botanică Jibou a fost fondată în anul 1968, de către profesorul Vasile Fati, în cadrul liceului din localitate, în anul 1970 devenind unitate independentă.
Grădina se întinde pe 30 de hectare şi include un sector ornamental, grădina romană, rozarium, grădina japoneză, sector dendrologic, un complex de sere de 4.000 de metri pătraţi, acvarii cu peste 40 de specii şi varietăţi de peşti, galerie amazoniană cu cascade artificiale, plante tropicale şi specii de papagali, precum şi un parc zoologic cu cerbi, căprioare, porci mistreţi şi voliere cu păsări.În curtea grădinii se află Castelul Wesselenyi, cea mai mare construcţie în stil baroc din ţară.
Vezi și Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie
Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli