Invazie de șerpi și șopârle la Pianu de Sus și Strungari
Comuna Pianu din județul Alba este singura din țară, care nu poartă numele complet al uneia dintre localitățile aparținătoare. Este vorba despre Pianu de Jos, Pianu de Sus, Strungari, Purcăreți și Plaiuri.
16 Iulie 2017, 13:46
La Pianu de Sus, fondul genetic al localității este bazat pe exploatarea auriferă anteromană în zona terenului de golf, unde se exploata aur din anul cuceririi Daciei, până în epoca modernă. În satul Strungari, oamenii pe timpul verii dădeau oile în strungă și de aceea are această denumire.
În prezent, gospodarii celor două așezări de pe Valea Pianului, se confruntă cu o situație fără precedent, invazie de șerpi și șopârle.
”Fără îndoială că există reptile în toate zonele din țară. La noi, la Pianu de Sus și Strungari am avut șerpi și în alți ani, însă, anul acesta numărul lor este mult mai mare, practic, ne confruntăm cu o ”mică invazie”. Cu toate acestea, eu ca primar nu am auzit să fie persoane care să fi suferit vătămări din cauza reptilelor, însă prezența lor provoacă disconfort cetățenilor din cele două localități, fiind nevoit să fac apel la firme specializate în distribuția de repelenți (substanțe care prin proprietățile lor organoleptice îndepărtează animalele), care să vină să ne ajute ca să le îndepărtăm din vatra satului”, a spus Marin Petruse, primarul comunei Pianu.
Reprezentanta familiei Ganea din Pianu de Sus, ne-a relatat: ”lucram în grădină în cursul zilei de ieri (miercuri-n.r.) și am văzut un șarpe aproape de gardul vecinului, moment în care am apelat la soțul meu, care la omorât. Apăi, îi voie, nu-i voie, noi l-am aranjat pentru că ne-a fost teamă de el. Până acum doar la râu am mai văzut șarpe sau șopârlă, dar în grădină nu”.
Ne-a părut rău că nu l-am putut întâlni pe tânărul Stanciu Nicolae Florentin, poreclit Țală (cel din imagine cu șarpele în furcă), care era la muncă, dar ne-a trimis fotografia cu ”trofeul”. Am găsit-o în schimb pe Tereza, care aflând că suntem la primărie, s-a grăbit să ne povestească: ”Am văzut șarpele ăsta mare la râu, apoi în șanț și de acolo a venit la noi în curte. De frică, am strigat la vecinul, la Gheorghe, care a început să râdă, fără să intervină. Am venit la viceprimarul comunei și i-am prezentat cazul. Între timp șarpele, mai lung de un metru, a dispărut, probabil sub pietrele din curte. Urmează să vedem ce este de făcut”, a spus Tereza din Chian(Pian).
În finalul discuțiilor de la Primăria comunei Pianu, primarul Marin Petruse a ținut să mai facă un apel prin intermediul Radio România Cluj, la firme specializate cu distribuția în teren de repelenți: ”îi invităm să vină la noi și să ne sprijine să înlăturăm reptilele spre pădure, avem și banii destinați în acest sens, aprobați de consilierii comunei”, a precizat primarul Petruse.
Un text de Cezar Firu