Iulie 2022, una din cele mai călduroase luni iulie înregistrate vreodată
Luna iulie 2022 a fost una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM.
09 August 2022, 14:28
'Lumea tocmai a cunoscut una dintre cele mai fierbinţi trei luni iulie înregistrate vreodată. Şi, evident, după cum ştim cu toţii, un val de căldură foarte prelungit şi foarte intens a afectat anumite părţi ale Europei', a declarat purtătoarea de cuvânt a OMM, Clare Nullis.
Într-un comunicat, OMM, care citează date ale Serviciului Copernicus privind schimbările climatice, explică că temperatura în iulie 2022 a fost puţin mai scăzută decât în iulie 2019, însă uşor mai ridicată decât în iulie 2016.
'Însă diferenţa dintre cele trei luni este într-adevăr foarte mică', a spus Nullis.
Per total, temperatura înregistrată în iulie 2022 a depăşit cu 0,4 grade Celsius temperatura înregistrată în iulie în perioada de referinţă 1991-2020. Şi acest lucru în pofida prezenţei fenomenului natural La Nina care, potrivit OMM, 'se presupune că ar avea un efect de răcire'.
Luna trecuta, OMM le-a cerut liderilor mondială 'să conştientizeze' valurile de căldură precum cel cu care se confruntă în prezent Europa, care urmează să devină mai frecvente din cauza schimbărilor climatice cel puţin până în anii 2060.
Potrivit OMM, iulie 2022 nu a fost declarată cea mai călduroasă lună iulie, deoarece unele regiuni ale lumii au înregistrat temperaturi sub medie de-a lungul zonei vestice a Oceanului Indian - de la Cornul Africii până la sud de India, peste o mare parte a Asiei Centrale, precum şi peste cea mai mare parte a Australiei.
Foto: pixabay