Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 40 de specii de păsări din România sunt ameninţate cu dispariţia

Un număr de 43 de specii de păsări (16,6%) sunt ameninţate (cu risc de extincţie), 27 (10,42%) sunt specii aproape ameninţate (NT), iar 180 de specii (69,5%) nu sunt ameninţate în prezent, potrivit Listei Roşii a speciilor de păsări din România. Lista, care măsoară riscul de dispariţie al speciilor de păsări, a fost elaborată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împreună cu Societatea Ornitologică Română şi Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii 'Grupul Milvus'. Supranumită 'barometrul vieţii', Lista Roşie măsoară riscul de extincţie al păsărilor pe baza unor parametri clar stabiliţi, precum mărimea populaţiei, tendinţa populaţională şi suprafaţa ocupată de specie în România, noteaza Agerpres. Pentru realizarea listei au fost analizate 259 de specii, respectiv toate speciile regulat cuibăritoare din ţară şi o selecţie de specii 'oaspeţi de iarnă'. Din cele 259 de specii analizate, 12 specii de păsări au dispărut în ultimul secol din populaţia cuibăritoare a României. Un număr de 43 de specii (16,6%) sunt ameninţate (cu risc de extincţie), 27 de specii (10,42%) sunt specii aproape ameninţate (NT), iar 180 de specii (69,5%) nu sunt ameninţate în prezent. Pentru trei specii (raţa cu cap alb, raţa cu cap castaniu şi lişiţa), s-au făcut evaluări separate pentru cuibărit şi iernat, cu încadrări finale diferite, care se regăsesc în două dintre aceste categorii. Conform analizei, şapte specii se încadrează în categoria critic periclitat, dintre care şase sunt clasificate pentru perioada de cuibărire: raţa sunătoare (Bucephala clangula), ferestraşul mic (Mergellus albellus), gaia neagră (Milvus migrans), acvila de câmp (Aquila heliaca), dropia (Otis tarda), pescăriţa râzătoare (Gelochelidon nilotica), şi una, gârliţa mică (Anser erythropus), evaluată doar pentru perioada de iernare. Pe baza rezultatelor Listei Roşii a fost dezvoltată Lista speciilor de interes prioritar, ce cuprinde 95 de specii pentru care România are o responsabilitate mare în asigurarea conservării lor. De asemenea, au fost identificate 19 specii care au un procent foarte mare (peste 30%) din populaţia europeană în România. Pentru aceste specii, ţara noastră are o responsabilitate specială în asigurarea supravieţuirii acestor populaţii. Din cele 19 specii, trei au şi un statut de periclitare naţional sau global - pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), vulnerabil la nivel naţional, deoarece întreaga populaţie cuibăreşte într-o singură zonă din România, gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), vulnerabilă atât la nivel naţional, cât şi global şi sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), vulnerabil pe plan naţional. Lista Roşie a speciilor de păsări din România, care măsoară riscul de dispariţie al acestora, a fost aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 2015/2022 şi publicată în Monitorul Oficial ca parte a proiectului 'Completarea nivelului de cunoaştere a biodiversităţii prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România şi raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări 2009/147/CE'. Aceasta este primul pas în identificarea speciilor care au nevoie urgentă de protecţie şi creează cadrul legal pentru prioritizarea acţiunilor de conservare a speciilor de păsări din România pentru asigurarea supravieţuirii lor, se mai arată în comunicat. Foto: pixabay

Peste 40 de specii de păsări din România sunt ameninţate cu dispariţia

06 Decembrie 2022, 10:58

Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme
Natura 31 Octombrie 2024, 15:16

Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme

Schimbările climatice au agravat cele mai severe 10 evenimente meteorologice şi cu cel mai mare număr de morţi din ultimii 20...

Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme
Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume
Natura 08 Octombrie 2024, 16:09

Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume

Luna septembrie 2024 a fost marcată de fenomene meteo extreme la nivel global, cu precipitații record în mai multe regiuni...

Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume
Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare
Natura 28 August 2024, 12:00

Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare

În Delta Neajlovului, cunoscută și ca Parcul Comana, scăderea semnificativă a nivelului apei a dus la dispariția multor...

Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare
Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze
Natura 26 August 2024, 12:54

Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze

Experţii au semnalat o anomalie termică care se produce în apele de suprafaţă ale Oceanului Atlantic, care sunt neobişnuit de...

Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze
Avertisment al salvamontiştilor hunedoreni privind comportamentul insectelor din cauza caniculei
Natura 19 August 2024, 14:47

Avertisment al salvamontiştilor hunedoreni privind comportamentul insectelor din cauza caniculei

Temperaturile ridicate au efecte şi asupra insectelor, chiar şi în zonele montane considerate mai răcoroase. Salvamontiştii...

Avertisment al salvamontiştilor hunedoreni privind comportamentul insectelor din cauza caniculei
„Superluna albastră”
Natura 19 August 2024, 13:28

„Superluna albastră”

O superlună plină albastră va fi vizibilă în noaptea de 19 spre 20 august, în toată lumea. Combinaţia între lună plină și...

„Superluna albastră”
Etna a erupt din nou
Natura 15 August 2024, 18:49

Etna a erupt din nou

O nouă erupţie a vulcanului Etna din Sicilia a provocat din nou tulburări în traficul de pe insulă, în timpul unei sărbători...

Etna a erupt din nou
Caii sunt mai avansaţi din punct de vedere cognitiv decât se credea
Natura 12 August 2024, 15:45

Caii sunt mai avansaţi din punct de vedere cognitiv decât se credea

Caii sunt mult mai inteligenţi decât se credea anterior, conform oamenilor de ştiinţă care au efectuat un studiu ce a...

Caii sunt mai avansaţi din punct de vedere cognitiv decât se credea