Ascultă Radio Antena Satelor Live

Plasticul este prezent chiar şi pe cele mai înalte vârfuri din lume. Peste 1 tonă de deşeuri din plastic, găsite în Himalaya în timpul unei expediţii

Un explorator francez şi echipa sa au descoperit în Himalaya 1,6 tone de deşeuri din plastic, în timp ce luni, la Paris, va începe o sesiune de negocieri pentru semnarea unui tratat care să pună capăt poluării cu plastic, informează AFP.

Plasticul este prezent chiar şi pe cele mai înalte vârfuri din lume. Peste 1 tonă de deşeuri din plastic, găsite în Himalaya în timpul unei expediţii
Foto: Pixabay

29 Mai 2023, 16:11

''Este o adevărată groapă de gunoi. În spatele fiecărei stânci, găsim tuburi de oxigen, conserve, foi de cort, încălţăminte, este absolut aberant'', a spus Luc Boisnard, aflat în Nepal, care s-a întors din prima sa încercare de escaladare a vârfului Makalu, cu o înălţime de 8.485 de metri, şi unde speră să revină în curând.

Obiectivul acestui om de afaceri de 53 de ani, alpinist cu experienţă, constă în depoluarea vârfurilor înalte care, pentru mulţi, ''au devenit şi coşuri gigantice de gunoi''. Numele operaţiunii şi al asociaţiei care se ocupă de acest proiect este Himalayan Clean-Up.

Expediţia pe Makalu, începută la finalul lunii martie, este cea de-a doua din palmaresul său după o ascensiune pe Everest în 2010. În paralel, un alt membru al asociaţiei a revenit recent de pe vârful Annapurna (8.091 metri).

În urma acestor două ascensiuni, cei doi alpinişti, ajutaţi fiecare de circa zece şerpaşi, au strâns deja 3,7 tone de deşeuri, dintre care 45% plastice (1.100 de kilograme pe Makalu şi 550 de kilograme pe Annapurna).

Este o nouă ilustrare a omniprezenţei acestui material derivat din petrol, în contextul deschiderii luni la Paris a celei de-a doua etape de negocieri în vederea elaborării până în 2024 a unui tratat cu caracter juridic obligatoriu sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite în scopul sistării poluării cu plastic.

Cu prilejul primei sale expediţii pe ''acoperişul lumii'', Luc Boisnard a strâns deja o tonă de deşeuri dintre care 550 de kilograme de plastic.

Turismul e de vină

În principal, aceste deşeuri sunt resturi ale unor expediţii la mare altitudine, acumulate din 1920, anul ce marchează începutul turismului în regiune.

Dorind să-şi uşureze rucsacurile, iar câteodată ignorând respectul cuvenit mediului înconjurător, unii alpinişti abandonează voluntar o parte din lucrurile lor în jurul taberelor de bază sau chiar pe potecile care duc spre vârfuri.

O parte din obiecte ''sunt de asemenea aruncate pe gheţarii din Himalaya, de unde nu vor ieşi la lumină decât peste 200 de ani'', a mai precizat, revoltat, Luc Boisnard.

Aceste plastice se dezintegrează lent, poluând pe termen lung atât peisajul, cât şi râurile.

Un studiu ştiinţific din 2019 a demonstrat prezenţa microplasticelor (fibre de poliester, acrilice, nailon şi polipropilenă) la peste 8.000 de metri, inclusiv în zăpadă.

Dincolo de problema deşeurilor, obiectivul principal al viitorului tratat privind plasticul va fi 'reducerea utilizării şi a producţiei materialelor plastice'.

Producţia materialelor plastice a crescut de mai mult de două ori în 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone pe an şi s-ar putea tripla până în 2060 în lipsa unor măsuri.

Două treimi din aceste obiecte sunt aruncate la gunoi după doar una sau câteva utilizări şi mai puţin de 10% din deşeurile de plastic sunt reciclate.

Deşeuri din plastic de diferite dimensiuni se găsesc nu numai pe munţi, ci şi pe fundul oceanelor, în banchize, în sistemul digestiv al păsărilor şi, uneori, chiar în sistemul sangvin, în laptele matern şi în placenta umană.

1,5 milioane de vieți pierdute anual din cauza poluării generate de incendii
Natura 28 Noiembrie 2024, 10:46

1,5 milioane de vieți pierdute anual din cauza poluării generate de incendii

Poluarea aerului cauzată de incendiile forestiere și de vegetație este o problemă globală cu consecințe devastatoare asupra...

1,5 milioane de vieți pierdute anual din cauza poluării generate de incendii
COP29: Organizaţia Greenpeace, dezgustată de noul acord, afirmă că acesta se înclină în faţa producătorilor de petrol
Natura 24 Noiembrie 2024, 12:12

COP29: Organizaţia Greenpeace, dezgustată de noul acord, afirmă că acesta se înclină în faţa producătorilor de petrol

Organizaţia ecologistă Greenpeace a criticat noul acord semnat duminică dimineaţă la Baku în cadrul Conferinţei ONU privind...

COP29: Organizaţia Greenpeace, dezgustată de noul acord, afirmă că acesta se înclină în faţa producătorilor de petrol
2023, în topul celor mai devastatori ani pentru incendiile forestiere din Europa
Natura 19 Noiembrie 2024, 17:13

2023, în topul celor mai devastatori ani pentru incendiile forestiere din Europa

Anul trecut, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au suferit unele dintre cele mai grave incendii forestiere din 2000 până în...

2023, în topul celor mai devastatori ani pentru incendiile forestiere din Europa
Schimbările climatice se accelerează. 2024 ar putea deveni cel mai cald an înregistrat vreodată
Natura 07 Noiembrie 2024, 12:28

Schimbările climatice se accelerează. 2024 ar putea deveni cel mai cald an înregistrat vreodată

În ultimii ani, schimbările climatice au devenit tot mai evidente prin creșterea temperaturilor globale, fenomene...

Schimbările climatice se accelerează. 2024 ar putea deveni cel mai cald an înregistrat vreodată
Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme
Natura 31 Octombrie 2024, 15:16

Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme

Schimbările climatice au agravat cele mai severe 10 evenimente meteorologice şi cu cel mai mare număr de morţi din ultimii 20...

Ultimii 20 de ani sub semnul catastrofelor climatice: Cum a fost România afectată de evenimentele meteo extreme
Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume
Natura 08 Octombrie 2024, 16:09

Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume

Luna septembrie 2024 a fost marcată de fenomene meteo extreme la nivel global, cu precipitații record în mai multe regiuni...

Valul de căldură din septembrie a generat precipitații extreme în întreaga lume
Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare
Natura 28 August 2024, 12:00

Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare

În Delta Neajlovului, cunoscută și ca Parcul Comana, scăderea semnificativă a nivelului apei a dus la dispariția multor...

Parcul Comana și provocările biodiversității într-o lume în schimbare
Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze
Natura 26 August 2024, 12:54

Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze

Experţii au semnalat o anomalie termică care se produce în apele de suprafaţă ale Oceanului Atlantic, care sunt neobişnuit de...

Răcire neobişnuită a apelor Atlanticului, fenomenul La Nina pe cale să se formeze